Acasă / EVENIMENT / A făcut infarct la stână

A făcut infarct la stână

CiobanInfarct01

Un bărbat venit de curând în Argeş s-a stins din viaţă la o stână din judeţ, după ce a suferit un atac de cord. Este vorba despre Radi M., de 41 de ani, din comuna Grebănu, judeţul Buzău, care în urmă cu doar trei zile venise în Argeş împreună cu nepotul său şi s-au angajat ciobani la o stână din Mioarele, satul Suslăneşti. Bărbatul era cunoscut cu probleme medicale de natură cardiacă, după ce suferise o intervenţie chirurgicală şi, potrivit anchetatorilor, avea montat un stent. În momentul decesului, acesta stătea la masă împreună cu baciul şi alţi ciobani. La un moment dat a simţit că nu se simte bine. A apucat să le spună colegilor că îi este rău şi a căzut în stare de inconştienţă. Când ambulanţa a sosit la faţa locului, echipa medicală nu a mai putut face nimic pentru bărbat şi a constatat decesul. Trupul neînsufleţit al buzoianului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor morţii, iar în cauză a fost deschis dosar penal.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar