Acasă / SOCIAL / A lovit calul şi s-a răsturnat

A lovit calul şi s-a răsturnat

AccidentCalAutostrada01 (1)

La ora şapte a dimineţii , la km 118 al Autostrăzii A1 de pe raza comunei Bascov, pe sensul de mers către Bucureşti, a avut loc un accident soldat cu rănirea doi oameni, în care au fost implicate două autoturisme şi un cal. Din verificări a rezultat că Simona I., de 35 de ani, din comuna Şelaru, judeţul Dâmboviţa, se afla la volanul unei Dacia Logan şi se îndrepta spre Capitală. Dintr-o dată, în faţa sa a apărut un cal ajuns întâmplător pe banda a doua a autostrăzii, pe care şoferiţa nu l-a putut evita şi l-a izbit în plin. Din impactul extrem de puternic animalul, a fost aruncat într-un Cielo condus regulamentar de Petrişor D., de 34 de ani, din Bascov. Autoturismul a trecut cu roţile peste animalul care murise, dar a intrat în balans şi nemaiputând fi controlat, s-a răsturnat pe banda de urgenţă. La locul evenimentului au intervenit echipaje ale Detaşamentului de Pompieri Piteşti, o ambulanţă SMURD şi una a serviciului judeţean, precum şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă. Cei doi conducători auto, care nu consumaseră alcool, au fost transportaţi la spital, unde medicii au constatat că, din fericire, suferiseră doar leziuni uşoare şi în cauză a fost deschis dosar penal. Poliţiştii încearcă să stabilească cine este proprietarul calului din cauza căruia a avut loc accidentul. Şi tot pe autostradă, dar la km 102, a avut loc un alt accident în care au fost implicate două autoutilitare şi un autoturism. În urma evenimentului, o femeie în vârstă de 22 de ani, pasageră în autoturism, însărcinată în luna a opta, a suferit leziuni minore şi după ce a primit îngrijiri medicale a refuzat transportul la spital.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Avertizare-meteorologică (1)

ISU Argeș: Informare meteorologică

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 20 Fenomene ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar