Acasă / EVENIMENT / Accident cu 14 victime la Vulturești, pe DN 73D

Accident cu 14 victime la Vulturești, pe DN 73D

accident vulturesti-fotopress-24ro (1)La miezul nopţii trecute, 14 angajaţi ai Companiei Dacia au fost răniţi după ce cele două autobuze în care se aflau s-au lovit, iar autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie, după ce în urma evenimentului s-a anunţat că ar fi vorba despre 20 – 30 de victime. Accidentul a avut loc la Vultureşti, pe DN 73D care face legătura cu Piteştiul, iar în autobuze erau 80 de muncitori care ieşiseră de la schimbul doi şi erau transportaţi spre casă.

accident vulturesti-fotopress-24ro (14)Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie
La locul accidentului au fost trimise şapte ambulanţe SMURD, cinci ambulanţe ale serviciului judeţean de profil, două echipaje de descarcerare, ambulanţa de terapie intensivă şi cea pentru transport victime multiple. La Vultureşti au sosit prefectul Cristian Soare, precum şi conducerile ISU şi Poliţiei Argeş. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti şi după ce au primit primele îngrijiri, starea lor este stabilă şi, potrivit dr Marius Pascu, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţean, nu există risc vital pentru niciun rănit, dat trei sau patru vor rămâne internaţi pentru evaluare. Cel mai grav este şoferul celui de al doilea autobuz, care a rămas blocat între scaun şi bordul vehiculului, fiind nevoie de intervenţia echipe de descarcerare. El a suferit o fractură deschisă la un picior şi alte traumatisme, dar viaţa nu-i este pusă în pericol.Din primele date rezultă că şoferul primului vehicul a frânat brusc pentru a evita un animal apărut pe carosabil. Întrucât nu a păstrat distanţă în mers, conducătorul celui de al doilea autobuz n-a mai avut timp să reacţioneze şi a izbit vehiculul din faţa sa. Vom reveni.

Val. N, Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material lemnos ilegal

Tânăr din Mihăești depistat de polițiști transportând ilegal material lemnos

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat verificările privind transportul de material lemnos, efectuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar