Acasă / EVENIMENT / Accident mortal filmat de un participant la trafic

Accident mortal filmat de un participant la trafic

accident Baiculesti - Arges (1)O femeie şi-a pierdut viaţa după ce autoturismul în care se afla a fost implicat într-un teribil accident de circulaţie. Şoferul este în stare gravă la spital. La doar câteva zile după ce trei persoane şi doi prunci încă nenăscuţi au murit în două accidente mortale produse la Valea Ursului, Bascov, respectiv Călineşti, o altă dramă s-a produs în judeţ. Evenimentul a avut loc, puţin după ora 11, pe DN 7. Costache P., de 67 de ani, din Curtea de Argeş, circula dinspre Piteşti către Curtea de Argeş la volanul unei Skoda Fabia. Ajuns aproape de ieşirea din comuna Băiculeşti, şoferul a pătruns în mod inexplicabil pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un tir condus regulamentar din sens opus de Ionuţ C., de 30 de ani, din Slobozia. Impactul a fost atât de violent, încât autoturismul a intrat sub tir până la parbriz, iar cele două persoane aflate în interior au fost grav rănite.

La locul accidentului au intervenit echipaje ale ISU Argeş şi ale poliţiei, precum şi ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă, fiindcă una dintre victime, Paraschiva M., de 87 de ani, din Băiculeşti, pasageră pe locul din dreapta faţă al Skodei, intrase în stop cardio-respirator. Echipa medicală nu a putut face nimic pentru salvarea octogenarei, care a murit pe loc. Grav rănit, conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Judeţean şi internat la terapie intensivă. Iniţial nu se cunoşteau cauzele producerii evenimentului. În prima fază a cercetărilor, poliţiştii rutieri au avut în vedere două posibilităţi: ori şoferul Fabiei s-a angajat într-o depăşire interzisă, ori a suferit un infarct şi a pierdut controlul volanului. Lucrurile s-au lămurit uiterior. Momentul impactului a fost surprins de camera video pe care un alt participant la trafic o avea montată pe maşină; acesta circula în spatele Skodei. În imagini se observă cum sexagenarul a mers cu maşina zeci de metri pe contrasens şi cum ceilalţi şoferi, care veneau din sens opus, îl evitau la mustaţă, cum se zice, riscând ca ei înşişi să fie implicaţi în accident. La un moment dat, autoturismul a rămas „fixat” pe contrasens şi s-a înfipt sub tir.

accident Baiculesti - Arges (2)Atac cerebral la volan
În urma investigaţiilor la care a fost supus şoferul Skodei, medicii au stabilit că bărbatul a suferit un accident vascular cerebral, ceea ce explică de ce a pierdut controlul volanului şi a circulat pe contrasens. Din imagini se observă cum şoferul tirului a făcut tot ce i-a stat în putinţă să evite coliziunea, dar i-a fost imposibil, deşi apucase să oprească vehiculul la marginea acostamentului. „Nu a avut ce face mai mult. Am crezut că va vedea şi va reveni pe sensul lui de mers. Chiar când am oprit, a venit drept în mine. Mai mult nu am ce să spun şi nu-mi explic de ce circula pe contrasens”, declara şoferul tirului. În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, iar pe timpul cercetărilor la faţa locului traficul rutier a fost blocat aproximativ o oră.

NN. M
Foto- Infotrafic

Despre Administrator

Citeşte şi ...

dreptul de a conduce suspendat

Șoferi depistați cu ajutorul aplicației eDAC

Avea dreptul de a conduce suspendat În dimineața zilei de 22 aprilie a.c., în jurul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar