Acasă / EVENIMENT / Accident teribil la Lunca Corbului

Accident teribil la Lunca Corbului

Trei oameni au fost grav răniţi într-un accident rutier care s-a produs pe o şosea din judeţ. Două victime au ajuns pe calea aerului la Bucureşti şi în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

AccidentLunca01A pătruns pe contrasens
Evenimentul a avut loc în jurul orei 8.50 a dimineţii pe DN 65 la Lunca Corbului. Narcis R., de 27 de ani, din Piteşti, circula dinspre Slatina cu un tir încărcat cu anvelope. Din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, într-o curbă periculoasă la stânga de pe raza satului Mârghia, semnalizată corespunzător, a pierdut controlul volanului. În acest context mastodontul a pătruns pe contrasens şi a izbit un Volkswagen Passat condus regulamentar din sens opus de Adriana P., de 42 de ani, din Piteşti. Impactul a fost atât de violent, încât Passat-ul a fost efectiv strivit între cabina tirului şi malul betonat al şanţului.

Răniţii erau încarceraţi
La locul accidentului, soldat cu trei victime captive în caroseria distrusă a autoturismului, au intervenit echipaje ale ISU Argeş, echipa de descarcerare şi ambulanţe SMURD, inclusiv cea de terapie intensivă mobilă. Rând pe rând răniţii au fost scoşi de pompierii de la descarcerare. Aceştia sunt şoferiţa, fiica sa, Celine, de 19 ani, care se afla pe locul din dreapta faţă, şi George R., de 19 ani, prietenul fetei, pasager pa bancheta spate. De reţinut că, având în vedere gravitatea accidentului, precum şi starea răniţilor, elicopterul SMURD s-a autosesizat, ceea ce se întâmplă foarte rar, şi a pornit de la Bucureşti către locul evenimentului. În aproximativ 40 de minute aeronava a aterizat pe şosea şi echipajul a evaluat starea tuturor victimelor.

Transportaţi la Bucureşti cu elicopterul
Tânăra de 19 ani, care avea traumatism cranio-cerebral, traumatisme la şold şi la picioare, a fost preluată de echipa medicală şi urcată la bordul elicopterului care a decolat către Capitală, pacienta urmând să fie dusă la Spitalul Floreasca. Mama şi prietenul fetei au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean. Din câte se pare, şi George R. a suferit răni grave, fiindcă puţin după ora 15 a după-amiezii şi el a fost urcat în ambulanţa de terapie intensivă mobilă şi adus de la Unitatea de Primiri Urgenţe a „Judeţeanului” la stadion, iar de aici a fost preluat de elicopterul SMURD venit pentru a doua oară în judeţ şi transportat la Bucureşti, tot la Spitalul Floreasca.

Accident Lunca 05Un pompier s-a întors din drum
Ar mai trebui spus că, un subofiţer din cadrul ISU Argeş a fost declarat pompierul zilei. Acesta este plutonierul Daniel Constantin Safta de la Secţia de Pompieri Costeşti. Ieri-dimineaţă tocmai ieşise din tura de serviciu şi se îndrepta spre casă. Când a aflat despre accident, s-a întors din drum şi a fost primul care a ajuns la locul evenimentului. Împreună cu câţiva martori a acordat, atât cât s-a putut, primul ajutor victimelor, a stat de vorbă cu ele, le-a explicat că salvatorii sunt pe drum şi că totul va fi bine. Când colegii săi au ajuns, subofiţerul a rămas alături de ei până la finalul operaţiunii. Un caz similar s-a înregistrat la Mioveni, unde un alt pompier care, deşi era în concediu şi vroia să meargă la film, a intervenit în sprijinul colegilor la singerea unui incendiu ce se manifesta la trei locuinţe. Ambilor felicitări din toată inima!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

reținut-de-polițiști

Reținut după ce a amenințat o minoră

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar