Acasă / EVENIMENT / Acțiune de amploare în Câmpulung

Acțiune de amploare în Câmpulung

inbound2248661905096509504

50 de poliţişti argeşeni, cu 14 autospeciale, au acționat, în sistem integrat, în noaptea de 22 spre 23 februarie, în municipiul Câmpulung, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă civică şi asigurarea respectării legii. Poliţişti din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Argeş, Serviciului Rutier, Serviciului Ordine Publică, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţiilor Municipiilor Piteşti şi Curtea de Argeş, cu sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale și Serviciului Criminalistic, au acționat, noaptea trecută, pe raza municipiului Câmpulung, pentru creşterea gradului de siguranţă, prevenirea şi combaterea faptelor contra patrimoniului şi contra persoanei, a comerţului illicit, a faptelor antisociale şi a abaterilor la regimul rutier.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate peste 250 de persoane, au fost controlate aproape 140 de autovehicule, fiind aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale, conform O.U.G. 195/2002 și Legii nr. 61/199, în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei. 23 de contravenții au fost aplicate ca urmare a încălcării regimului rutier, fiind reţinut 1 permis de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.
De asemenea, poliţiştii au desfășurat activități pentru prevenirea faptelor antisociale în incinta şi împrejurimile sălilor de jocuri de noroc și a localurilor publice de pe raza municipiului Câmpulung. Acţiunea a avut drept scop asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, descurajarea faptelor de natură penală sau contravenţională, precum şi identificarea şi tragerea la raspundere a celor care, prin conduita lor, încalcă prevederile legale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar