Acasă / EVENIMENT / Adolescenţi sub control judiciar

Adolescenţi sub control judiciar

arestat

Doi tineri au ajuns în spatele gratiilor, fiind suspectaţi de comiterea unor infracţiuni de furt.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Piteşti, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au reţinut un puştan de 17 ani şi o tânără de 18 ani, ambii din Ploieşti, bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat. Cei doi tineri sunt bănuiţi că, în perioada noiembrie-decembrie 2018, împreună cu un copilandru în vârstă de numai nouă ani, ar fi pătruns prin efracţie în mai multe chioşcuri de ziare din Piteşti, de unde ar fi sustras ţigări, pe care ulterior le-ar fi valorificat pe raza judeţului Prahova. Pentru administrarea probatoriului, la ora 6 a dimineţii de sâmbătă, poliţiştii argeşeni au efectuat o percheziţie domiciliară pe strada Toma Conţescu din Piteşti, la locuinţa persoanelor bănuite de comiterea faptei. De asemenea, poliţiştii argeşeni au mers la Ploieşti, împreună cu adolescentul de 17 ani şi cu puştanul de nouă ani, pentru a da de urmele celui care a cumpărat ţigări furate de la ei. Cu acest prilej a fost găsit amatorul de chilipiruri, un ploieşten de 34 de ani, dar şi tânăra de 18 ani, participantă la spargerea din luna decembrie.
Cei doi, Bogdan D. şi Andreea R., au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarceraţi în arestul poliţiei argeşene. Prezentaţi Parchetului Piteşti cu propunere de luare a unei măsuri preventive, suspecţii au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, perioadă în care nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident mortal A1,km 83 (1)

Bărbat străpuns de glisiera pe A1, km 83. Șoferul a decedat!

În urmă cu puțîn timp,un autoturism a intrat într-un parapet pe A1, km 83.Au intervenit ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar