Acasă / EVENIMENT / Agresorului patronilor de la Semiramis i s-ar putea reduce pedeapsa primită

Agresorului patronilor de la Semiramis i s-ar putea reduce pedeapsa primită

BurceaSemi-agresorÎnalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea reduce pedeapsa primită de agresorul patronului firmei Semiramis şi a soţiei sale. Condamnat la 21 de ani şi patru luni de închisoare cu executare în regim penitenciar de Tribunalul Argeş şi de Curtea de Apel Piteşti, Dumitru Vasile Burcea, de 38 de ani, din Sibiu, zis Bebe de la Cisnădie, a făcut recurs la instanţa supremă.

Pedeapsă considerată prea mare

Din câte se pare, după analizarea dosarului, magistraţii ar fi ajuns la concluzia că pedeapsa pronunţată de judecătorii argeşeni e prea dură pentru fapta comisă. „Admite, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul Burcea Dumitru Vasile împotriva deciziei penale nr. 592/A din 18 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie pronunţată în dosarul nr. 3239/109/2015, pentru cazul prevazut de art. 438 pct. 12 Cod procedură penală (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, n.r.), numai în ceea ce priveşte nelegalitatea pedepsei aplicate pentru infracţiunea de omor calificat în forma tentativei. Trimite cauza completului C7 în vederea judecării recursului în casaţie. Fixează termen la data de 8 noiembrie 2016, pentru când se vor cita inculpatul Burcea Dumitru Vasile şi partea civilă Cristescu Camelia Elena”, se precizează în hotărârea Înaltei Curţi.

Atacaţi cu bestialitate

Vă reamintim că, în luna mai 2015, Dumitru Vasile Burcea a intrat înarmat cu o bâtă peste familia lui Ovidiu Cristescu, patronul firmei Semiramis. Individul nu s-a ferit de camerele de luat vederi instalate pe proprietate, iar pe femeie a surprins-o fumând pe terasa vilei. Mai întâi a atacat-o pe aceasta, a lovit-o cu putere în cap şi a lăsat-o aproape fără suflare, apoi a ajuns la etaj unde bărbatul dormea împreună cu copilul de şase ani şi l-a atacat şi pe el. Individul a plecat după ce i-a lăsat pe cei doi soţi într-o baltă de sânge. Omul de afaceri şi-a revenit duupă câtva timp şi a mers să-şi caute soţia pe care a găsit-o inconştientă. Cu ultimele puteri a luat-o în braţe şi a dus-o la spital. Femeia de 41 de ani a fost Rănită grav la cap, femeia de 41 ani era în comă şi a fost transferată la Spitalul Universitar la Bucureşti.Dumitru Vasile Burcea a fost prins după o lună pe baza testului ADN şi anchetatorii l-au acuzat de tentativă de omor. Pentru fapta comisă a primit 10 ani de puşcărie, la care s-au adăugat alţi 11 pe care-i mai avea de executat din pedepse pentru infracţiuni comise anterior.

M.M

Despre Administrator

Citeşte şi ...

pompierii argeșeni

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 35 de misiuni

În perioada 22.04.2024, ora 08:00 – 23.04.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 35 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar