Acasă / SOCIAL / Analiza activității de Avizare – Autorizare

Analiza activității de Avizare – Autorizare

Astăzi, , în sala Consiliului Județean a avut loc conferința de presă cu tema Analiza activității de Avizare – Autorizare, la care au participat prefectul județului Argeș Emilian Dragnea, președintele Consiliului Județean Dan Manu și Inspectorul Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Argeș Lt. Col Bogdan Olar. Au fost prezentate aspecte cu privire la legislația și procedura de avizare – autorizare, precum și situația obiectivelor avizate/ autorizate din punct de vedere al securității la incendiu. În HGR. 571 din 2016 sunt stipulate categoriile de construcții și amenajări pentru care trebuie obținute avizul și autorizația de securitate la incendiu.
Pentru obținerea avizului de securitate la incendiu și a autorizația de securitate la incendiu sunt necesare documentele prevăzute în Ordinul MAI nr. 129/2016 – aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate, documente care stau și la baza emiterii autorizației de construire. Referitor la prorogarea termenului de obținere al autorizației de securitate la incendiu va facem cunoscut faptul că a intrat în vigoare Legea nr. 146/2017 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 17/2016 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 30 alin. (41) din Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor. In perioada ianuarie-octombrie 2017, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Argeș, prin Inspecția de Prevenire a efectuat un număr de 1165 controale de fond, tematice si inopinate la nivelul județului , verificând in teren toate domeniile de activitate, cum ar fi: unități de învățământ, unități de cultură, unități de cult, unități de îngrijire si cazare a copiilor instituționalizați, bătrânilor, persoanelor cu dizabilități, construcții de comerț, unități de turism, respectiv cluburi, discoteci, săli aglomerate/evenimente, hoteluri, pensiuni si operatori economici care desfășoară activități de producție, depozitare și cu risc tehnologic.
Cele 1165 controale au fost efectuate la 503 instituții, 496 operatori economici, 15 operatori SEVESO, 103 localități, un obiectiv de investiții, 7 obiective hidrotehnice, 36 SVSU, 1 SPSU, 3 obiective cu risc chimic. ISU Argeș nu colaborează, nu susține și nu promovează persoane care au lucrat în instituția noastră sau societăți aparținând acestora, care întocmesc în numele proiectanților sau participă la întocmirea documentațiilor tehnice necesare. Totodată, la nivel național, există o platformă on-line http://www.ijsunt.ro/ghid/, sub forma unui ghid practic, prin intermediul căreia, persoanele interesate pot verifica necesitatea obținerii actelor administrative, respectiv documentele necesare pentru eliberarea acestora.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

GOLDPLAST-FotoPress-24ro (3)

Paharele GOLDPLAST frumoase şi sigure

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar