Acasă / SOCIAL / Argeșul vrea să-și schimbe imaginea, dar n-are bani pentru costume și deplasări

Argeșul vrea să-și schimbe imaginea, dar n-are bani pentru costume și deplasări

600 de artiști, patru orașe din Argeș(Pitești, Mioveni, Curtea de Argeș și Câmpulung), 250 000 lei cheltuiți de către Consiliul Județean Argeș ;i o reclamă considerabilă a județului în lumea întreagă, grație țărilor invitate, ar constitui o sumară statistică a ediției din acest an a Sărbătorilor Argeșului și Muscelului. Așa reiese în urma conferinței de presă organizată de către oficialitățile județului, astăzi, la Vila Florica din Ștefănești. Un aspect destul de trist am constatat în urma acestui eveniment; anume, acela că oricâte valori am avea, niciodată nu vom găsi bani pentru ele ca să le scoatem în lume. Festivalul Carpați s-a lăsat și cu niște invitații la diverse festivaluri de dansuri populare din partea țărilor participante pentru dansatorii de la “Dorul”, grupul Creației Populare Argeș. Din păcate, toate vor trebui refuzate din cauză că nu s-a alocat niciun ban pentru deplasări. Când vine vorba despre acești dansatori, trebuie să spunem că dețin medalii de Aur la mai toate festivalurile mondiale la care au fost prezenți. Ei reprezintă pentru dansul popular mondial cam ce reprezintă galacticii de la Barcelona pentru fotbalul din întreaga lume. Și cu toate acestea, acești oameni nu au bani să-și cumpere costume de scenă și nici nu au bani de deplasări. Surse din apropierea instituției ne-au dezvăluit faptul că anul trecut și anul acesta au fost tăiați cu bună știință banii pentru deplasări grupului “Dorul”, iar în anul 2013 au fost înapoiate Consiliului Județean fondurile care trebuiau alocate pentru costumele grupului. N-au avut nici anul trecut,nu au nici anul acesta. De ce? Ne răspunde șeful Creației Populare, Sorin Mazilescu: “Acești bani se alocă de către Consiliul Județean Argeș. Bugetul instituției noastre a fost de 18 miliarde lei, din care 13 miliarde lei sunt numai salariile. Nu putem acoperi toate cheltuielile din veniturile proprii.” În contextul în care numai costumele pentru o pereche costă 10 000 lei și biletul unui singur membru costă cam 1000 euro, pentru o destinație în afara Europei, e lesne de înțeles cam la ce nivel se înțelege la noi să faci performanță. Cu toate acestea, noi vrem să schimbăm imaginea României peste hotare. Iar ceea ce este și mai trist este faptul că suprimăm valoarea pe orice cale, ca să facem loc și să premiem mediocritatea.

Observatordearges.ro/Foto -Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar