Acasă / SOCIAL / Atelierul de creaţie populară Arta olăritului – Ceramica de Cucuteni, ediţia a V-a

Atelierul de creaţie populară Arta olăritului – Ceramica de Cucuteni, ediţia a V-a

Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada 29 iunie – 3 iulie 2015, în cadrul programului educațional-cultural Vacanța de vară la …țară, atelierul de creaţie populară Arta olăritului – Ceramica de Cucuteni, ediţia a V-a, sub coordonarea artistului plastic Ion Mitroi, din Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman.

Ceramica de Cucuteni este valoroasă prin unicitatea sa în Europa, numele fiind preluat după satul din apropierea Iaşului, unde, în 1884, s-au descoperit primele vestigii. Arta ceramicii de Cucuteni nu a fost întrecută, vreodată, prin rafinament, forme şi cromatică, tehnica neolitică de modelare manuală, pictare şi ardere făcând ca vasele create să fie singulare, chiar dacă se încearcă repetarea formei şi a culorilor. Datorită acestei tehnici, pereţii vasului sunt foarte subţiri, de la 2 mm la 1,5 cm, în funcţie de dimensiunea acestuia. Albul, roşul, negrul, precum şi alte nuanţe pornind de la acestea, ca urmare a arderii vasului la temperaturi diferite, conferă vaselor o eleganţă şi o deosebită bogăţie de semnificaţii spirituale.

La atelierul de creaţie, vor participa şcolari şi preşcolari de la şcoli şi grădiniţe din judeţul Argeş.

Deschiderea taberei va avea loc luni, 29 iulie a.c., orele 1000, în parcul domeniului Goleşti.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Filarmonica Pitești

Program Mendelssohn și Beethoven, la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 25 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar