Acasă / EVENIMENT / Au ajuns la puşcărie

Au ajuns la puşcărie

barbat-incarceratÎn aceasta dimineata, patru bărbaţi cu vârste între 37 şi 59 de ani au ajuns la închisoare, după ce pe numele or au fost emise mandate de condamnare la pedepse privative de libertate. Astfel, judiciarişti ai Serviciului Investigaţii Criminale Argeş şi agenţi ai Secţiei de Poliţia Rurală Lunca Corbului au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii privindu-l pe Ionel Drăgulescu, de 37 de ani, din Leordeni. Acesta a fost condamnat la un an şi o lună de închisoare pentru înşelăciune. Cel de al al doilea mandat a fost pus în aplicare de Secţia Rurală Buzoeşti şi serviciul de investigaţii criminale, de unde oamenii legii l-au ridicat pe Marin Stroe, de 47 de ani, din Recea. Acesta va avea de executat doi ani de puşcărie tot pentru înşelăciune. Cel de al treilea mandat îl vizează pe Gheorghe Cârjaliu, de 38 de ani, din Piteşti. El a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. În fine, cel de al patrulea argeşean săltat de acasă este Ion Dobre, de 59 de ani, din Albeştii de Argeş. Acesta a fost condamnat de Judecătoria Curtea de Argeş la trei ani de închisoare cu executare în regim de detenţie pentru abandon de familie. Toţi cei în cauză au fost încarceraţi la Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Bărbat de 74 de ani, din Pietroșani prins baut la volan

În ziua de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar