Acasă / Administrator (pagina 570)

Administrator

Coroane de flori la Monumentul Eroilor Revoluţiei

Monumentul Eroilor Revoluţiei (2)

Ieri, în Piaţa „Vasile Milea”, a avut loc un ceremonial militar şi religios prin care reprezentanţi ai asociaţiilor de revoluţionari, ai autorităţilor municipale şi judeţene, ai instituţiilor publice au depus coroane şi jerbe de flori la Monumentul Eroilor închinat Revoluţiei din Decembrie 1989. În 1989, învingându-şi teama, românii protestau pentru ...

Citeşte »

A venit beat la examenul pentru permis

etilotest

Miercuri dimineaţă, un bărbat în vârstă de 60 de ani s-a prezentat, pentru a treia oară, să susţină proba teoretică în vederea obţinerii permisului de conducere auto. Probabil pentru a-şi face curaj, înainte de a veni la examen sexagenarul a tras ceva la măsea, cum se zice. Simţind că duhneşte ...

Citeşte »

Sub control judiciar pentru ameninţare

bărbat-violent2

În ziua de 21 decembrie, agenţii din cadrul Secției de Poliție Rurală Buzoești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești, au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de amenințare și au reținut un bărbat. Este vorba despre Adrian G., de 38 de ani, din Bascov. Din cercetări ...

Citeşte »

Grevă spontană la OMV Petrom

Filling Stations

Nemulțumiți de oferta făcută de companie în cadrul negocierilor noului contract colectiv de muncă, mai mulţi angajați ai OMV Petrom au întrerupt activitatea între orele 10 şi 12 pichetând sediul din Pitești al companiei, acţiuni similare având loc în mai multe orașe din ţară Protestele au loc şi în contextul ...

Citeşte »

Şantajist trimis după gratii

băgat-după-gratii

Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor după ce a fost reclamat că ar fi ameninţat cu acte de violenţă un cunoscut care i-ar fi datorat nişte bani. În ziua de 20 decembrie, judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul Piteşti, au continuat cercetările ...

Citeşte »

Trei maşini făcute zob la Rectorat

Trei maşini făcute zob la Rectorat (4)

Luni seară, pe strada Târgu din Vale din Piteşti a avut loc un accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, nu patru aşa cum se anunţase iniţial, iar cinci persoane au fost rănite. La faţa locului au intervenit o autospecială a Detaşamentului de Pompeiri Piteşti, echipa de descarcerare, ...

Citeşte »

Femeie rănită în accident la Mihăeşti

accident la Mihăeşti (2)

O femeie a ajuns la spital după ce a fost victima unui accident rutier petrecut la Mihăeşti în care au fost implicate două autovehicule. Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung s-a stabilit că Tatiana F., de 63 de ani, din Mihăești, conducea o Dacia Logan ...

Citeşte »

 71 de „pozitivi, patru decese şi 172 vaccinări

Serviciul-de-Ambulanţă-Argeş1

Instituția Prefectului informează că,astăzi, în judeţ, 71 de persoane au foct confirmate pozitiv Covid-10, din nefericire patru au încetat din viaţă astfel că numărul deceselor a crescut de la 1.807 la 1811 şi 172 au fost vaccinate. Primul deces a fost al unui bărbat, nevaccinat, de 73 de ani, cu ...

Citeşte »

Profesor din Vrăneşti, cercetat penal

clasa

Un profesor de informatică de la Școala Gimnazială Vrănești, comuna Călinești, este acuzat de zeci de elevi și părinți de purtare abuzivă și limbaj inadecvat. Mai mult, unii părinți susțin că dascălul cu pricina îi șantaja emoțional pe copii, că le vorbea urât inclusiv în orele defăşurate în sistem online ...

Citeşte »

S-a izbit cu maşina de un panou publicitar

S-a izbit cu maşina de un panou publicitar (1)

Luni noapte, un accident rutier a avut loc pe strada Nicolae Dobrin din Piteşti. Au fost implicate două autoturisme, iar două persoane au nevoie de îngrijiri medicale. Pompieri ai Detaşamentului Piteşti au intervenit pentru a asigura măsuri specifice de prevenire şi stingere a unui eventual incendiu şi două echipaje ale ...

Citeşte »

Please add a post. Powered by Announcement Bar