Acasă / EVENIMENT / Bărbat ars în casă

Bărbat ars în casă

IncendiuVictima01

Un bărbat şi-a pierdut viaţa în condiţii dramatice, după ce locuinţa a fost cuprinsă de flăcări.
Evenimentul a avut loc duminică după-amiază, în jurul orei 17, când ISU Argeş a fost sesizat că o casă din Drăganu, satul Dumbrăveşti, a fost cuprinsă de flăcări. Către localitatea precizată au pornit două autospeciale cu apă şi spumă, însoţite de o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti. În momentul sosirii, echipele de intervenţie au constatat că focul ardea în dezvoltare şi se manifesta la acoperişul casei, cu mare degajare de fum, precum şi la elementele combustibile de la mansardă. Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 60 mp şi mansarda, iar după stingerea focului în camera de la mansardă a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat. Este vorba despre Alexandru V., de 62 de ani, care locuia împreună cu fratele său, şi deocamdată nu se ştie de ce acesta nu a ieşit din casă, întrucât nu era cunoscut cu afecţiuni locomotorii. Din cele discutate cu reprezentanţi ai poliţiei judeţene am aflat că, în timp ce se luptau cu flăcările, un bărbat le-a spus pompierilor că fratele său este în camera de la etaj, dar din păcate informaţia a venit prea târziu şi nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia. Se pare că incendiul a fost cauzat de jarul căzut din soba pe lemne de la mansarda casei. Este cel de al doilea caz înregistrat în această iarnă în care un om moare carbonizat în propria locuinţă. Precedentul a avut loc la ora 6.30 a dimineţii de 12 decembrie, la Godeni, unde Maria E., de 87 de ani, a ars cu tot cu casă. Cunoscută cu probleme locomotorii, octogenara nu a reuşit să iasă din locuinţa cuprinsă de flăcări.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar