Acasă / EVENIMENT / Bătaie fără trucaje şi fără cascadori la Vedea pentru o baltă

Bătaie fără trucaje şi fără cascadori la Vedea pentru o baltă

balta pescuit-fotopress-24roO bătaie ca-n celebrul film „Şapte păcate” al anilor ’40 regizat de Tay Garnett avându-i în distribuţie pe Marlene Dietrich şi John Wayne, a avut loc în cursul zilei de ieri la Vedea. Diferenţa e că pe ecran totul era regizat, iar în cazul de faţă totul a fost cât se poate de real. Fără trucaje şi fără cascadori.Aşadar, ieri dimineaţă, un puştan în vârstă de 14 ani aflat în vacanţa de vară, şi-a luat undiţele şi a plecat să pescuiscă într-un lac de la marginea satului Frătici. În timp ce stătea pe malul bălţii, de el s-a apropiat un bărbat care i-a cerut să plece de pe balta, întrucât, chipurile, ar fi a lui. Şi ca drept dovadă i-a arătat că ar fi încălcat proprietatea împrejmuită cu o improvizaţie de gard. Necăjit, băiatul şi-a strâns ustensilele şi a plecat acasă, unde le-a povestit alor lui păţania de mai devreme.
Familia puştanului a văzut roşu în faţa ochilor, cum se zice, şi fraţii mai mari ai acestuia, Claudiu Florin, de 21 de ani, şi Marian Ion L., de 17 ani, au plecat, însoţiţi de tatăl lor, Dan Gogu L., de 44 de ani, val vârtej către lac, să le ceară socoteală aşa-zişilor proprietari. La rândul lor, aceştia, identificaţi ca fiind Virgil, de 52 de ani, Marius Cosmin, de 23 de ani, şi Camelia Doina I., de 17 ani, au sărit ca arşi susţinând sus şi tare că lacul e al lor şi nimeni n-are voie să pescuiască acolo.
Şi uite aşa conflictul verbal a degenerat în acte de violenţă, iar cele două tabere s-au încăierat orbeşte şi au început să-şi care pumni şi picioare cu nemiluita şi mai alea la nimereală. Din câte se pare în cotonogeala de pe marginea lacului ar mai fi fost implicată şi o a şaptea persoană, dar decamdată nu se ştie dacă şi aceasta a participat ori nu la schimbul de lovituri. Cert este că unul dintre împricinaţi, Virgil I., care părea să fie cel mai rău bătut, a fost transportat la spital cu ambulanţa pentru investigaţii. La locul scandalului au apărut şi poliţiştii din comună, care i-au condus pe toţi cei în cauză la sediul postului, pentru a-i audia. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru încăierare şi până aseară nu se punea problema ca vreunul dintre scandalagii să fie reţinut.

Val. N. Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

furt arbori (1)

Reținuți de polițiști pentru tăiere ilegală de arbori și furt de arbori

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Călinești au continuat cercetările într-un dosar penal, întocmit ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar