Acasă / EVENIMENT / Borsetă, restituită proprietarului

Borsetă, restituită proprietarului

borseta-gasita-foto-Mihai-Neacsu-3În timp ce trecea pe lângă mânăstirea Negru Vodă din Câmpulung, Jenica Roman, din localitate, a văzut o borsetă neagră în gardul viu din apropierea sfântului lăcaş. Curioasă ca orice femeie, a deschis-o şi a văzut că în ea erau un portofel cu acte de identitate şi carduri, context în care a ridicat obiectul şi s-a dus direct la sediul Poliţiei Locale aflat incinta primăriei municipiului de la poalele Mateiaşului. Un agent local a preluat pe bază de proces-verbal borseta, pe care a verificat-o minuţios în prezenţa celei care o adusese. Cu acest prilej poliţistul a inventariat zece carduri, o carte de identitate, un permis de conducere, o legitimaţie de serviciu şi un act de evaluare psihologică periodică aflate într-un portofel, iar într-un alt compartiment al borsetei mai era suma de 600 de lei. Potrivit procedurilor, Jenica Roman a trebuit să dea o declaraţie în care a descris locul unde a găsit borseta şi conţinutul acesteia, după care, pe baza documentelor de identitate şi a legitimaţiei de serviciu, agenţii locali l-au contactat pe proprietar şi i-au restituit bunurile. Acesta este angajat la Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” Câmpulung, care habar n-avea că din grabă şi neatenţie, îşi pierduse actele şi banii.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar