Acasă / SOCIAL / Campania „10 pentru siguranţă”, la Câmpulung

Campania „10 pentru siguranţă”, la Câmpulung

PrevenireLiceu01

În mai multe unităţi de învăţământ din judeţ este în plină desfăşurare, sub coordonarea Prefecturii, campania de prevenire „10 pentru siguranță”, în care sut implicate poliţia, jandarmeria, inspectoratul şcolar, asociaţii antidrog şi împotriva traficului de persoane, autorităţi locale etc. Astfel, miercuri, reprezentanţi ai poliţiei judeţene au fost prezenţi la Colegiul Tehnic şi la Liceul Minier din Câmpulung, unde i-au învăţat pe elevi cum să ferească de pericole atât la şcoală, cât şi pe stradă. Municipiul de la poalele Mateiaşului nu a fost ales întâmplător, fiindcă este o zonă de interes pentru indivizi certaţi cu legea, mai ales în ceea ce priveşte problemele referitoare la traficul de persoane, despre care am relatat chiar zilele trecute. Invitat special al organizatorilor a fost Marius Cocean, campion mondial la kickboxing, care a vorbit despre ceea ce înseamnă controlul în multe situaţii de conflict. Printre altele s-a vorbit despre faptul că cei care se ocupă cu traficul de fiinţe umane speculează naivitatea unei persoane, lipsa experienţei de viaţă, situaţia materială, abandonul şcolar etc. „Când vorbim de trafic de persoane, nu vorbim doar de latura sexuală, pentru că aici mai sunt incluse exploatarea prin muncă, inclusiv a minorilor, şi cerşetorie. În ultima perioadă aveam destul de multe victime care sunt din Câmpulung se află în evidenţa noastră. Mesajul nostru este să vă informaţi în tot ceea ce faceţi. Să nu aveţi încredere în toate persoanele care vă abordează direct ori pe reţele de socializare, pentru că lucrurile nu sunt atât de simple”, a declarat Marian Geană, şeful Centru Regional Împotriva Traficul de

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Avertizare-meteorologică (1)

ISU Argeș: Informare meteorologică

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 20 Fenomene ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar