Acasă / SOCIAL / Câştigătorul „Eurovision Young Musician” în concert cu Filarmonica Piteşti

Câştigătorul „Eurovision Young Musician” în concert cu Filarmonica Piteşti

Stefan CazacuFilarmonica Piteşti organizează joi, 23 iunie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor Piteşti, un concert simfonic în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Alexandru Ganea, va evolua violoncelistul Ştefan Cazacu. În program: Arcangelo Corelli – Concerto Grosso în Re major, op. 6, nr.4, Piotr Ilici Ceaikovski – Variaţiuni pe o temă rococo pentru violoncel şi orchestră, op. 33, Theodor Rogalski – Trei dansuri româneşti pentru orchestră simfonică, Paul Constantinecu – Olteneasca şi George Enescu – Rapsodia nr. 2 în Re major, op. 11,Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea dirijat orchestră, clasa Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza. Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În prezent este conferenţiar universitar şi dirijor al Orchestrei Simfonice „Universitaria” a U.N.M.B. A colaborat cu filarmonicile din Iaşi, Sibiu, Braşov, Târgu Mureş, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău. Între 2008 şi 2012 a fost dirijor al Filarmonicii Piteşti, unde este invitat ca dirijor permanent.A colaborat cu pianiştii: Valentin Gheorghiu, Viniciu Moroianu, Vlad Dimulescu, Horia Maxim, Horia Mihail, Csiky Boldizsar, violoniştii Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Cristina Anghelescu, Paul Florin, Alexandru Tomescu, violonceliştii Marin Cazacu, Alexandru Moroşanu, Răzvan Suma, contrabasistul Petru Iuga, harpistul Ivan Roncea, flautistul Cătălin Opriţoiu, oboistul Dorin Gliga, cornistul Petrea Gîscă şi sopranele Felicia Filip şi Valentina Naforniţă.În 2014 îi apare, la Editura „Glissando”, volumul „Repere dirijoral-stilistice ale programatismului” şi, în 2015, la Casa de discuri „Eurostar”, CD-ul „Enescu, Lipatti, Silvestri”, protagonişti fiind Orchestra „Universitaria” a U.N.M.B. şi dirijorul Alexandru Ganea.Fiul violoncelistului Marin Cazacu, Ştefan Cazacu a început studiul violoncelului la vârsta de şase ani, tatăl său fiind primul său profesor.Alexandru Ganea A studiat la U.N.M.B. la clasa profesorului Răzvan Suma, în prezent continuându-şi pregătirea muzicală în Austria. A susţinut recitaluri în Olanda, Belgia, Italia, Austria, Israel şi a concertat sub bagheta dirijorilor Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Theo Wolters, Tiberiu Soare. A fost prezent în stagiunile filarmonicilor din Botoşani, Arad, Timişoara, Ploieşti ş.a., precum şi ale Orchestrei de Cameră Radio Bucureşti, Orchestra Naţională Radio şi Filarmonica „George Enescu”. A participat şi a câştigat numeroase concursuri naţionale şi internaţionale, cel mai important fiind „Eurovision Young Musician”. Dacă în stagiunile trecute a cântat împreună cu tatăl şi sora sa, de data aceasta tânărul violoncelist va fi solistul concertului penultimului concert din stagiunea a IX-a a Filarmonicii Piteşti.

M.M

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Avertizare-meteorologică (1)

ISU Argeș: Informare meteorologică

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 20 Fenomene ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar