Acasă / EVENIMENT / Cei doi turisti dispăruţi pe munte, căutaţi şi cu elicopterul

Cei doi turisti dispăruţi pe munte, căutaţi şi cu elicopterul

Turisti cautati-fotopress-24roDe trei zile salvamontiştii din Nucşoara şi colegii din Braşov, aceştia din urmă ajutaţi şi de 30 de jandarmi, îi caută pe fraţii Arpad şi Bobo Gabor, în vârstă de 37, respectiv 35 de ani, din Gheorgheni, Harghita, dispăruţi pe munte după ce, sâmbătă, au pornit să urce spre vârful Moldoveanu.
Aşa cum v-am informat, cei doi harghiteni şi-au lăsat maşina lângă mânăstirea din staţiunea Sâmbăta de Sus şi au plecat în ascensiune intrând pe Valea Sâmbetei (ulterior autoturismul a fost recuperat de prieteni). Ultima convorbire au avut-o cu familia în jurul orei 12, după care n-au mai dat niciun semn de viaţă. În acest context, îngrijoraţi că cei doi n-au mai dat niciun semn de viaţă până duminică seară, părinţii au sunat la 112 şi au solicitat sprijin.Primii porniţi în căutare au fost salvamontiştii din Nucşoara, care au intrat în Valea Rea, după care pe cealaltă parte a masivului Făgăraş au început căutările salvamontişti şi jandarmi montani din Braşov. „Fraţii au fost văzuţi în zona cabanei de pe Valea Sâmbetei, dar nu s-au oprit şi au continuat deplasarea către creasta principală a masivului Făgăraş. Ultimele informaţii despre cei doi fraţi au fost dintr-o convorbire telefonică purtată de la jumătatea distanţei dintre Fereastra Mare şi Viştea Mare, pe creasta principală a masivului”, spunea Laurenţiu Stoian de la Jandarmeria Braşov. „Sâmbătă dimineaţa, au trecut pe lângă cabană şi s-au dus în sus, în creastă. Vă daţi seama, din cauza la ceaţă, pe munte e greu, deci nu vezi nimic, oricând poţi să te duci în prăpastie, fiind şi creastă. Extrem de greu să fie găsiţi”, declara şi Nicolae Zdrăilă, cabanier Valea Sâmbetei.”La ora cinci a dimineţii de azi (ieri, n.r.) am format două echipe şi am reluat căutările, ne spunea Valentin Retevoi, şeful formaţiei Salvamont Nucşoara. Profitând de vremea favorabilă, miercuri, zona fost survolată până la căderea serii şi de un elicopter de la Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului de Interne, solicitat în sprijin de ISU (la bordul aeronavei au urcat trei jandami montani şi salvamontişti braşoveni, n.r.). De sus s-au văzut nişte urme de coborâre spre Valea Rea, dar nu ştim dacă sunt lăsate de om sau de animale, pentru că noi n-am găsit nimic deşi am intrat prin Portiţa Viştei. Dacă nici de data asta nu vor fi identificate indicii referitoare la cei doi, mâine (azi, n.r.) vom urca noi la bordul elicopterului, pentru a lărgi aria de căutare. Condiţia principală este ca vremea să se menţină la de favorabilă. În ultimele două zile a fost soare, nu a mai nins şi nici n-a fost viscol, dar misiunea nu este deloc uşoară din cauza stratului de zăpadă. Sunt porţiuni unde s-au format plăci de vânt (zăpadă acumulată în urma viscolului), sunt scocuri încărcate cu zăpadă şi trebuie să fim extrem de atenţi pentru a nu se forma avalanşă”.
Luni, marţi şi ieri echipele de salvatori şi jandarmi montani au efectuat căutări în Viştea Mare, Portiţa Viştei, Valea Sâmbetei, Fereastra Mare, Fereastra Mică, Valea Rea până la vârful Moldoveanu, însă fără succes.
După cum v-am informat, cei doi bărbaţi sunt iubitori ai muntelui, specializaţi în alpinism şi potrivit autorităţilor au echipament adecvat pentru ture de iarnă şi experienţă în parcurgerea traseelor montane chiar în condiţii dificile. Însă în condiţii de viscol, ceaţă şi vizibilitate redusă orice clipă de neatenţie poate duce la o nenorocire. Atâta timp cât nu au niciun indiciu, salvamontiştii şi jandarmii montani evită să se pronunţe cu privire la şansele ca fraţii Gabor, care din câte am înţeles au urcat pe munte legaţi cu coarda între ei, să fie găsiţi în viaţă.

V. N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material lemnos ilegal

Tânăr din Mihăești depistat de polițiști transportând ilegal material lemnos

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat verificările privind transportul de material lemnos, efectuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar