Acasă / SOCIAL / Cetatea Poienari a primit finanțare pentru reabilitare!

Cetatea Poienari a primit finanțare pentru reabilitare!

cetatea poienariPreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu, şi directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Muşat, au semnat, în prezenţa directorului Muzeului Judeţean, Cornel Popescu, şi a lui Ion Mânzână, vicepreşedinte al CJ, contractul de finanţare pentru proiectul de conservare şi consolidare a Cetăţii Poenari. Investiţia, în valoare de 10,7 milioane lei, din care 9,6 milioane reprezintă suma nerambursabilă şi 1,12 milioane contribuţia beneficiarului, are perioadă de implementre de 26 de luni de la data semnării, adică de ieri. Obiectivele specifice ale proiectului sunt îmbunătăţirea infrastructurii cetăţii prin conservarea şi consolidarea acestui obiectiv turistic care este monument istoric de categoria A, precum şi creşterea gradului de expunere prin digitalizare. Vor fi efectuate lucrări de reabilitare structurală şi arhitecturală, conservarea/consolidarea elementelor constructive cu grad ridicat de risc de degradare şi prăbuşire, acoperirea donjonului cu un acoperiş transparent, realizarea unei porţiuni din drumul de strajă şi a unei pasarele din lemn în zona intrării în donjon, intervenţii de stopare a umidităţii ascensionale în masivele de zidărie etc.
Totodată, vă reamintim, Consiliul Judeţean mai are în proiect construirea, cu fonduri de la bugetul judeţean, a unei noi căi de acces (lift, funicular sau telecabină) pentru a facilita accesul vizitatorilor şi implicit creşterea numărului de turişti. Anual, Cetatea Poenari este vizitată de 80.000 de turişti, dar se speră că, după finalizarea lucrărilor, numărul acestora va creşte cu 10%.
Ieri, în cuvântul său, directorul Liviu Muşat a spus că proiectul respectiv – unul de mare încărcătură istorică – semnat, iată, în anul Centenarului Marii Uniri, va fi un important sprijin şi pentru mediul de afaceri, având în vedere dezvoltarea infrastucturii locale şi completarea ofertei turistice a judeţului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU și Garda de Mediu (1)

ISU și Garda de Mediu în localitățile Ștefănești, Călinești și Priboieni

Pe parcursul zilei de ieri, pompierii și reprezentanți ai Comisariatului Județean Argeș, din cadrul Gărzii ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar