Acasă / EVENIMENT / Condamnat pentru tentativă de viol

Condamnat pentru tentativă de viol

Dosarul bărbatului de etnie romă din Valea Mare Pravăţ care în luna iunie a acestui a încercat să violeze o elevă de 16 ani pe o stradă lăturalnică din Câmpulung, a ajuns din nou pe masa judecătorilor din municipiul de la poalele Mateiaşului. Magistraţii au decis ca împricinatul, aflat în stare de arest preventiv, să rămână în continuare în spatele gratiilor.

AutorTentativaViol01Ani de detenţie
Este vorba despre Iulian Grancea, de 32 de ani, rudar din Valea Mare Pravăţ, cunoscut de oamenii legii ca un cal breaz, fiind implicat în repetate tăieri ilegale şi furturi de material lemnos. Recent, împricinatul, deja aflat la Penitenciarul Mioveni, a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare în regim de detenţie. În plus, timp de trei ani i s-au interzis drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dar şi de a comunica cu persoana vătămată, respectiv de a se apropia de locuinţa, sau alte locuri unde victima îşi desfăşoară activitatea. Cum anterior cel în cauză mai fusese condamnat alături de alţi doi bărbaţi cu suspendare pentru furt, instanţa a dispus revocarea suspendării executării pedepsei dispusă în 2013 de Curtea de Apel Piteşti. Prin urmare, la cei patru ani se vor adăuga încă 938 de zile rămase din pedeapsa anterioară.

Urmărită pe stradă
Vă reamintim că, pe 18 iunie, cel în cauză circula cu căruţa pe strada Maramureş din Câmpulung şi a pus ochii, cum se zice, pe o adolescentă în vârstă de 16 ani, aflată în drum spre şcoală. Căruţaşul a urmărit-o vreo 500 de metri, apoi a acostat-o pe minoră şi a început să-i facă avansuri de natură sexuală. Întărâtat că aceasta îşi vedea de drum şi nu-i dădea nicio importanţă, individul a blocat drumul punând căruţa de-a latul, a coborât, a înhăţat-o pe fată de braţe şi a pus-o jos cu intenţia de a o viola.

Era în perioada de supraveghere
Oripilată, eleva nu s-a pierdut cu firea, ci a opus rezistenţă şi a început să strige. Ţipetele ei au fost auzite de o femeie şi fiul acesteia, care au ieşit să vadă despre ce este vorba şi apariţia lor l-a speriat pe agresor. Acesta s-a urcat în atelaj, a dat bice cailor şi s-a făcut nevăzut. Dar nu pentru mult timp, fiindcă victima a ajuns la liceul unde învaţă şi i-a explicat dirigintei ce i s-a întâmplat, iar poliţiştii, anunţaţi de conducerea liceului, l-au prins pe suspect. Iulian Grancea, care între timp abandonase atelajul şi se ascunsese în grădina unui locuitor de pe strada Eroilor, unde se făcea că taie iarbă, a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene, apoi arestat preventiv pentru tentativă de viol. Când a comis fapta, el era în perioada de supraveghere dispusă prin sentinţa de condamnare cu suspendare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

rutiera arges - autostrazi (16)

Acțiuni de reducere a riscului rutier pe Autostrada A1 București-Pitești

Pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar