Acasă / SOCIAL / Conducerea poliţiei argeşene le-a adresat felicitări noilor colegi

Conducerea poliţiei argeşene le-a adresat felicitări noilor colegi

PolitistiNoi01Începând de ieri, 11 absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” din Câmpina s-au prezentat la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş pentru prima lor zi de muncă. Tinerii agenţi îşi vor desfăşura activitatea în structurile de ordine publică la posturile comunale aferente secţiilor de poliţie rurală arondate poliţiilor municipale Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeş, precum şi celor orăşeneşti din Costeşti şi Topoloveni. Conducerea poliţiei argeşene le-a adresat felicitări noilor colegi pentru rezultatele foarte bune obţinute la examenele de absolvire şi le-a urat succes în cariera pe care şi-au ales-o. Şi dacă tot am adus în atenţie acest subiect, mai precizăm că s-au încheiat înscrierile la concursul de agenţi de poliţie, care va avea loc luna viitoare. La nivel naţional s-au înscris 12.000 de candidaţi, dintre care 5.309 sunt din Argeş. Aproximativ jumătate dintre ei nu vor fi obligaţi să susţină testarea psihologică, care e probă eliminatorie, fiindcă au trecut acest test, dar nu au mai prins locuri la şcoala de agenţi în seria anterioară. Din câte se pare, deficitul de 20.000 de cadre existent la nivelul Ministerului de Interne va fi acoperit încet, dar sigur, mai ales că perioada de şcolarizare a fost redusă de la doi ani la un singur an.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar