Acasă / EVENIMENT / Cornel Ionică îşi poate pierde mandatul

Cornel Ionică îşi poate pierde mandatul

Edilul-şef al Piteştiului a pierdut definitiv procesul cu ANI
Lovitură de teatru pe scena politică argeşeană, după ce primarul Piteştiului, Cornel Ionică, a pierdut definitiv procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI). Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins apelul formulat de edil. „Respinge recursul declarat de Ionică Constantin Cornel împotriva sentinţei nr.199/F – Cont din 18 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei supreme.

brand-fc-arges-fotopress-24-3Conflict de interese
Vă reamintim că, în 2016, ANI a emis un raport de evaluare din care rezulta că primarul Ionică s-a aflat în conflict de interese: „În perioada exercitării mandatului (de viceprimar, n.r.) 2008-2012, a participat la deliberarea şi adoptarea a două hotărâri ale Consiliului Local Piteşti, din 24 septembrie 2009, având ca obiect validarea unor protocoale încheiate între Centrul Cultural al municipiului Piteşti cu societăţi comerciale la care ginerele său este asociat şi administrator (prin validarea protocoalelor, societăţile comerciale au beneficiat de folosinţa unor spaţii puse la dispoziţie de Centrul Cultural). De asemenea, acesta a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului Local Piteşti, din 8 iulie 2010, în baza căreia a fost încheiat un contract de asociere între Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului Piteşti şi S.C. D&D General Invest SRL, societate comercială la care ginerele său este asociat unic şi administrator (prin încheierea contractului de asociere, societatea comercială a beneficiat de folosinţa unor suprafeţe de teren aparţinând domeniului public în vederea exploatării neîngrădite pentru publicitate). Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispoziţiile art. 46, alin. 1 din Legea nr. 215/2001 şi dispoziţiile art. 75, lit. a şi art. 77, alin. 1 şi 2 din Legea nr. 393/2004″, se preciza în raportul întocmit de ANI.

Hotărârea n-a ajuns la Prefectură
Chiar dacă hotărârea ÎCCJ este definitivă, edilul-şef mai poate depune anumite cereri în instanţă, dar, în condiţiile date, primarul îşi poate pierde mandatul. „Conform procedurii standard în astfel de situaţii, decizia instanţei supreme trebuie transmisă secretarului municipiului, care va lua act de ea, după care o va transmite Prefecturii Argeş. Pasul următor este ca, după ce vom primi o solicitare în acest sens de la ANI, vom emite un ordin de încetare a mandatului înainte de expirare” – ne-a declarat prefectul Emilian Dragnea.

Alegeri anticipate la Piteşti?
…Este o întrebare la care, cel puţin în acest moment, nu avem un răspuns deoarece, aşa cum am precizat, autorităţile judeţene nu au primit nimic oficial. Dar, dacă edilul-şef Ionică îşi va pierde mandatul, există posibilitatea ca unul dintre cei doi viceprimari, Sorin Apostoliceanu sau Laurenţiu Zidaru, să asigure interimatul până la alegerile locale din 2020, sau să să fie organizate alegeri anticipate pentru funcţia de primar al Piteştiului. Deşi am încercat să-l contactăm pentru a-i afla punctul de vedere, primarul Ionică nu ne-a răspuns la telefon.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict droguri de risc

Pitești : Prinși în flagrant delict, într-un caz de trafic de droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar