Acasă / EVENIMENT / Criminalii din Stoeneşti riscă închisoare pe viaţă pentru uciderea celor trei persoane

Criminalii din Stoeneşti riscă închisoare pe viaţă pentru uciderea celor trei persoane

Nici nu s-au stins bine ecourile crimei comise duminică la Stoeneşti, unde o vânzătoare a fost înjunghiată în gât de un coleg de serviciu, că în aceeaşi localitate a avut loc un alt omor. De data asta e vorba de o triplă crimă, căreia i-au căzut victime o adolescentă, tatăl şi bunicul ei. Asasinii au fugit, dar au fost capturaţi în aceeaşi noapte la un filtru rutier. Ieri, criminalii au fost aduşi la audieri, iar azi vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunerea de arestare preventivă. Ancheta este coordonată de Marius Ştefan, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.

Familii în duşmănie
După cum povesteau localnicii, între familiile Tinca şi Durleci din comuna Stoeneşti, satul Valea Bădenilor, ambele de etnie romă, de ani buni s-a instalat o stare conflictuală. Culmea e că membrii celor două familii sunt nu doar vecini ci şi rude. Cu toate acestea se certau mai tot timpul reproşându-şi că ia bani una de la cealalată şi totul se termina cu încăierări crunte. De altfel, pe masa anchetatorilor se află mai multe dosare de cercetare penală în care sunt implicaţi membrii celor două clanuri. Ei bine, pe marginea stării conflictuale amintite, precum şi a unei sume de bani, noaptea trecută s-a iscat un nou scandal, care a degenerat în violenţe extreme soldate cu pierderea a trei vieţi. Imediat după comiterea triplului asasinat, la Stoeneşti au fost dislocate impresionante forţe ale jandarmeriei, poliţiei şi mascaţilor, pentru ca starea explozivă survenită între respectivele familii să nu scape de sub control, mai ales că romii juraseră să se răzbune.

Şi-a lăsat nevasta pentru o puştoaică
Din primele date rezultă că Laurenţiu Durleci, de 20 de ani, se căsătorise, mai exact „se luase”, adică era în concubinaj cu Laurenţia, o adolescentă de 17 ani, de aceeaşi etnie, şi din relaţia lor a rezultat un copil, o fetiţă care acum are opt luni. După venirea pe lume a copilului, bărbatul n-a vrut nici să-şi recunoască fetiţa, nici să plătească vreun ban pentru întreţinerea micuţei. Motivul, cât se poate de banal: pusese ochii pe o altă pirandă de vreo 15 ani şi se îndrăgostise de ea. Nimic nou în această situaţie, ştiut fiind că, având un nivel redus de educaţie, romii obişnuiesc să „se ia” şi cu, şi fără acte de stare civilă chiar şi de la vârste mai mici de 14 ani. Prin urmare, Laurenţiu ar fi dat-o afară din casă pe Laurenţia, care şi-a luat copila şi s-a întors la casa părintească.

Ameninţări la judecătorie
Hotărâtă să nu lase lucrurile în coadă de peşte, cum se zice, mama Laurenţiei, Narcisa Tincă, l-a dat în judecată pe ginere, solicitând instanţei să-l oblige, într-o primă fază, la plata pensiei de întreţinere a copilului, urmând ca ulterior să fie parcurse etapele stabilirii paternităţii. La sfârşitul săptămânii trecute, Judecătoria Câmpulung a decis obligarea lui Laurenţiu Durleci la plata unei sume reprezentând pensie de întreţinere a fiicei sale. După proces, Narcisa Tincă a dat nas în nas cu noua iubită a fostului ginere şi a cam păruit-o pentru că i-a spart casa fiicei. Din câte se pare, hotărârea judecătorilor şi faptul că noua lui iubită a fost „ciufulită”, i-au luat complet minţile individului, care şi-a ameninţat fosta soacră că „lucrurile nu vor rămâne aşa” şi că se va răzbuna. Probabil nimeni nu s-a gândit că bărbatul vorbea cât se poate de serios.

Executaţi în somn
După miezul nopţii de miercuri spre joi, Laurenţiu Durleci împreună cu fratele Vasile, de 24 de ani, şi cu tatăl său Dorel, de 48 de ani, au intrat în casa familiei Tinca peste fosta soţie a lui Laurenţiu şi peste părinţii ei. Înarmaţi cu cuţite şi cu un topor, bestiile au început să lovească fără milă pe unde au apucat, cu scopul de a ucide. Au lovit-o pe fată de aproximativ 15 ori, după cum spuneau ieri anchetatorii. Tot ei afirmau că fata ar fi încercat să se apere şi să protejeze copila care dormea lângă ea, pentru că avea foarte multe plăgi tăiate la nivelul mâinilor. Următoarea victimă a fost tatăl tinerei, Filip Tinca, de 37 de ani, asupra căruia s-au abătut peste 20 de lovituri de cuţit. La un moment dat, mama Leurenţiei a sărit să-şi salveze soţul şi fiica, dar a fost şi ea rănită. Aşa se face că femeia a reuşit să fugă şi să ia şi bebeluşul care se afla în casă. Bărbatul ei a urmat-o, dar a căzut mort în uliţă. După ce s-au „răcorit”, criminalii s-au dus la casa lui Paul Durleci, ce 57 de ani, bunicul Laurenţiei, care locuia la câteva sute de metri distanţă. Cu aceeaşi bestialitate l-au înjunghiat pe acesta cu peste 20 de lovituri de cuţit, după care au fugit peste dealuri. Omul s-a târât până la poarta casei, unde a rămas inconştient.

Prinşi la un filtru rutier
Între timp Narcisa Tinca a ieşit în uliţă, a început să ţipe şi zeci de romi au ieşit de prin case. Cineva a sunat la 112, iar în scurt timp în comună au ajuns forţe ale Jandarmeriei şi Poliţiei Argeş, precum şi mascaţii de la Acţiuni Speciale, care aveau de executat o dublă misiune: instalarea şi menţinerea ordinii, întrucât cele două clanuri rivale erau pe punctul de se încăiera, şi prinderea asasinilor. Când au ajuns, echipele de intervenţie au găsit un cadavru în casă, altul pe uliţă şi altul la poarta casei. Paul Durleci încă avea puls şi a fost dus cu ambulanţa la Spitalul Câmpulung, dar cu toate eforturile medicilor bărbatul a decedat în scurt timp. În acest context, echipa complexă operativă coordonată de Marius Şterfan, prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, a demarat căutarea criminalilor şi au fost instituit fitre rutiere pe şosele. După aproximativ o oră, asasinii au fost prinşi în filtrul de la intrarea în comuna Dragoslavele. Fraţii Laurenţiu şi Vasile Durleci şi tatăl lor, Dorel Durleci, se deplasau cu o maşină aparţinând unor rude. Încătuşaţi, cei trei criminali au fost aduşi la Piteşti şi audiaţi, iar aseară au primit ordonanţe de reţinere pe 24 de ore şi azi vor fi duşi la instanţă cu propunerea de arestare preventivă pentru omor. Judiciariştii n-au nicio urmă de îndoială cu tripla crimă a fost comisă cu premeditare, iar din surse judiciare am aflat că procurorii vor să ceară condamnarea la închisoare pe viaţă.

V.N. Foto- Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

prins baut la volan

Bărbat de 74 de ani, din Pietroșani prins baut la volan

În ziua de 16 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Domnești au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar