Acasă / EVENIMENT / Criminalul de la Slobozia, arestat preventiv

Criminalul de la Slobozia, arestat preventiv

CrimaSlobozia01

După cum v-am informat, Oprea Negrilă, o femeie în vârstă de 84 de ani, din Slobozia, a fost descoperită decedată pe 29 decembrie de către fiica sa, care venise s-o viziteze. Femeia avea lovituri la cap şi pe corp, iar în urma autopsiei medicii legişti au stabilit că moartea fusese violentă, fiind cauzată de hemoragii interne şi craniene. Totodată, s-a constatat că femeia fusese şi agresată sexual. După cinci zile de verificări, principalul suspect a fost identificat. Este vorba despre Dumitru Marian S., de 20 de ani, din aceeaşi localitate, care şi-a recunoscut fapta şi a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă pentru comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu, viol şi omor calificat. Condus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, el a fost prezentat de procuror instanţei de judecată şi pe numele lui a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. În timpul audierilor flăcăul a declarat că, în noaptea de 28 spre 29 decembrie, s-a dus acasă la octogenară cu intenţia de a întreţine relaţii cu ea, ştiind că aceasta locuieşte singură. Când a intrat în curte, a fost auzit de proprietară, care a încercat să îl izgonească. Furios, flăcăul a lovit-o de mai multe ori până aproape de leşin, apoi a tras-o în casă, unde a continuat agresiunea. Aşa cum am precizat, victima a decedat, iar criminalul a ajuns după gratii.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar