Acasă / EVENIMENT / Dacie răsturnată în mijlocul şoselei de o autogunoieră

Dacie răsturnată în mijlocul şoselei de o autogunoieră

auto rasturnata-fotopress-24roDouă femei şi o adolescentă au fost victimele unui eveniment rutier produs la Mărăcineni, dar din fericirea niciuna dintre ele nu a suferit răni grave.În jurul orei 8.55 a dimineţii de astazi, Vasile D., în vârstă de 50 de ani, din Piteşti, circula spre Piteşti cu o autospecială pentru colectarea deşeurilor menajere prin Mărăcineni. La un moment dat, şoferul a schimbat direcţia de mers trecând de pe prima, pe cea de a doua bandă de deplasare. Din cauză că a efectuat manevra fără să se asigure, a acroşat o Dacia 1310 condusă regulamentar în aceeaşi direcţie de mers de Elena C., de 30 de ani, din Stâlpeni. Luată prin surprindere, şoferiţa, care circula aproape paralel au autogunoiera, nu a mai avut timp de reacţie, iar autoturismul a fost aruncat de vehiculul greu în glisiera de pe mijlocul şoselei care desparte cele două sensuri de deplasare, apoi s-a răsturnat pe carosabil. Alţi participanţi la trafic, care văzuseră ce s-a întâmplat, au sunat la 112 anunţând că accidentul s-a soldat cu răniţi, iar la locul evenimentului au sosit ambulanţa SMURD de terapie intensivă mobilă şi una de prim ajutor calificat, poliţia şi un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Piteşti, care a luat măsuri de prevenire a unui eventual incendiu şi au spălat asfaltul de scurgerile de carburant. Echipele medicale au găsit trei victime, o puştoaică în vârstă de 14 ani, şoferiţa Daciei şi o femeie de 69 de ani, care prezentau atacuri de panică, escoriaţii la mîini şi acuzau dureri la picioare. Evaluate de personalul medical al ambulanţelor, a rezultat că rănile erau superficiale şi nu ridicau probleme. De altfel, după ce şi-au revenit din şoc ajutate de paramedici, toate cele trei victime au refuzat să fie transportate la spital, context în care evenimentul a fost înregistrat doar ca simplă tamponare.

F.P
Sursa foto: InfoTraficPitesti

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar