Acasă / EVENIMENT / De 1 Mai polițiștii sunt la datorie

De 1 Mai polițiștii sunt la datorie

Pitesti (8)

Având în vedere specificul perioadei de zile libere, precum şi al modului tradiţional de sărbătorire al zilei de 1 mai în aer liber, în contextul măsurilor curente desfăsurate în sistem integrat, pentru combaterea răspândirii coronavirusului, poliţiştii argeşeni vor fi la datorie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, prevenirea infracţiunilor de orice gen, în special a celor împotriva patrimoniului şi a faptelor comise cu violenţă, dar şi cu măsuri de protejare a populaţiei împotriva activităţilor de comerţ ilicit.

Totodată, cu ocazia activităţilor desfăşurate, vor fi luate măsuri pentru asigurarea respectării *regulilor de disciplină sanitară* stabilite de autorităţile cu atribuţii în domeniu pentru durata stării de urgenţă, ce fac obiectul ordonanţelor militare în vigoare. Atragem atenția tuturor cetățenilor cu privire la importanța, *pentru noi toţi,* a respectării restricțiilor impuse prin Ordonanțele Militare pentru perioada stării de urgenţă, și reamintim că *nerespectarea legislației în vigoare atrage sancțiuni,* dar şi că *necunoașterea legii nu poate fi invocată ca scuză!*

Reamintim că persoanele trebuie să aibă asupra lor actul de identitate, împreună cu declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa emisă de angajator, pentru deplasările strict legate de locul de muncă, precum şi documente suplimentare, după caz. În privinţa deplasărilor efecutate cu autovehicule, reamintim că acestea trebuie făcute ţinând cont şi de prevederile ordonanţelor militare, cu completarea documentelor şi sub justificarea deplasării doar sub motivele ce sunt prevăzute în Ordonanţa Militară nr.3/2020.

În contextul așteptatei relaxări a măsurilor restrictive, valorile de trafic încep să crească spre cele obişnuite pentru această perioadă, fapt pentru care recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi să adopte o manieră preventivă de condus, păstrând o distanţă corespunzătoare faţă ce autovehiculele care circulă în faţă, pentru a putea observa la timp și evita orice obstacol. Ca măsuri de precauţie pentru ocupanţii de autovehicule, amintim că purtarea centurii de siguranţă este un obicei care ajută la salvarea de vieţi. De asemenea, nu utilizați telefonul mobil în timp ce conduceţi, fără să aveţi ataşat la acesta dispozitivul de tip “hands-free”.

Când vă deplasaţi la cumpărături, acordați o atenție sporită locului unde parcați autovehiculul, modului de asigurare al acestuia și bunurilor lăsate în interior. Nu lăsați bunuri de valoare, genți sau portofele la vedere. Atenție la încărcarea și descărcarea cumpărăturilor. Amintim că bunurile oferite de persoane fizice, în condiții dubioase, la prețuri derizorii, pot proveni din furt sau pot să nu corespundă descrierii, fapt pentru care vă sfătuim să declinați asemenea oferte.

Vă rugăm să conștientizați importanţa măsurilor necesare în contextul situației epidemiologice din România, pentru limitarea riscului de răspândire a infectiei cu Coronavirus. Astfel, măsurile sunt cu caracter temporar şi trebuie interpretate în sensul de a limita, la nivel personal, riscul de a ne infecta, care va fi urmat de riscul de a transmite şi apropiaţilor această afecţiune.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Țițești

Accident între două autoturisme în comuna Țițești

  Accident rutier produs în comuna Țițești, în care sunt implicate două autoturisme. În urma ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar