Acasă / SOCIAL / De la femeie la mamă – un Selfie în oglindă ambalat într-o carte

De la femeie la mamă – un Selfie în oglindă ambalat într-o carte

lansare carte-fotopress24.ro-Mihai neacsu (1)Joi seară, la Biblioteca Judeţeană “Dinicu Golescu” în Sala de conferinţe a avut loc lansarea cărţii “Selfie în oglindă. Când femeia devine mamă”, tipărită la Editura Herald. Alături de autoare a stat şi redactorul Sanda Watt, poeta Denisa Popescu, prieteni, profesori, rude, şi familia autoarei. Am profitat de atmosfera caldă, într-o zi de iunie, cu parfum neegalat, îmbătător de dulce dat de florile de tei, aromate de poveste şi aşa am ajuns să ne facem un “selfie” cu scriitoarea Raluca Marchiş. Vă invit să bem o ceaşcă de ceai de tei alături de Raluca Marchiş, o scriitoare şi o mămică actuală, dinamică, activă, liberă, care iubeşte simplitatea şi Piteştiul, oraşul în care a crescut, a iubit, a visat şi a scris primele rânduri. Aveam să aflăm mai târziu că strada preferată a autoarei este strada Eroilor, acolo unde, pe sub tei, în josul străzii, fiecare suflet respira viaţa ca şi astăzi, precum o dăruieşte cu dărnicie însuşi acest arbore cu frunze mari în formă de inimă şi flori cu bractee purtate de vânt, imitând zbaterea în aer a unei aripi…

lansare carte-fotopress24.ro-Mihai neacsu (2)După ce vei citi cartea Ralucăi Marchiş, poţi asemăna firea mamelor cu graţia unui dans, o trăire naturală, fără a putea da prea multe explicaţii, un dans dăruit cu iubire si cu emoţie deplină. Un dans universal pe care toate mămicile din întreaga lume îl cunosc, îl iubesc şi îl trăiesc. Am putea spune că secretul unui Selfie reuşit, al unui autoportret prins în mişcare ar fi acesta: o scriitoare iubită care vorbeşte despre o mamă fericită în mai multe ipostaze, după numele capitolelor cărţii: 1. Mama ascunsă; (Când jocul din copilărie “de-a mama şi tata” devine realitate) 2.Mama ghid (Îndrumător şi professor, doar două din multele tale meserii); 3. Mama femeie (Din nou întreagă, un nou om);4. Mama copil (Călătorii în timp, către copilăria trăită şi amintită); 5. Mama scut (Când numai mama poate alina); 6. Mama matură (Când totul în jur reverberează bucuria ta); 7. Mama martor (Când verbul se conjugă doar la timpul prezent); 8. Mama socială (Nu poţi învăţa chiar totul din cărţi); 9. Mama improvizează (Fiecre copil are propriul manual de viaţă); 10. Mama zboară (Când copilul merge , mama are deja aripi).
În Prologul cărţii, autoarea descrie Selfie în oglindă ca fiind o lectură mai degrabă simţită decât citită:
“Cartea pe care tocmai aţi deschis-o şi care vă invită într-o lume senzorială, căptuşită cu hăinuţe caraghioase, mărimea trei, cu gângureli delicioase în surdină şi senzaţia unor mănuţe moi cuprinzându-vă obrajii, este expresia limpede a unei experienţe materne. Tot ce am primit în dar odată cu bebeluşul meu: schimbarea, fascinaţia şi perpetua provocare, le-am aşezat în şoaptă în paginile ce urmează, ca pe nişte aşternuturi fine şi călduroase.”
Iar în epilogul cărţii, autoarea transmite tuturor mamelor : “A fi mamă nu poate fi intuit, doar trăit zi de zi, cu simţuri dilatate şi aşteptări de cele mai multe ori depăşite”.
“Am vrut să le dau mămicilor o ocazie de a vorbi despre ele!”
FP: Câteva cuvinte despre dumneavoastră, despre acest eveniment şi cum vă regăsim la Piteşti la lansarea celei de a treia cărţi, “Selfie în oglindă. Când femeia devine mamă”…
Raluca Marchiş: Eu sunt de origine din Piteşti şi la fiecare lansare a cărţilor mele, aceasta fiind a treia am venit neapărat să le povestesc şi prietenilor, rudelor şi profesorilor mei despre ea. Cartea din acest eveniment se numeşte Selfie în Oglindă.Când femeia devine mamă. Este o carte dedicată, în general, femeilor şi în particular mămicilor şi viitoarelor mămici, însă este o carte care nu o să le povestească nimic despre cum să fii mamă. Sunt destule volume de acest fel pe piaţă, iar eu am vrut neapărat să le ofer mămicilor o carte care să le dea prilejul să se regăsească şi, cumva să găsească o exprimare a sentimentelor lor în cuvintele mele. Nu toate mămicile reuşesc să povestească despre el şi eu le-am dat această ocazie, de a vorbi despre ele!
Rep.: Puteţi să ne spuneţi mai multe despre această ipostază de mamă şi de scriitoare, pe care o trăiţi în mod simultan, ca fiind o etapă importantă, în care vă regăsiţi în acest moment al vieţii. A fi mamă şi a fi scriitoare fac o casă bună împreună!?
Raluca Marchiş: A fi scriitor şi a fi mamă .. (zâmbeşte) Eu sunt scriitoare înainte de a fi mamă, însă după ce am devenit mamă, ideea de a scrie a devenit permanentă şi după această carte, Selfie în oglindă, am mai scris încă un roman, Corporatistul, deci de acolo am dat drumul la robinet şi am început să scriu cu adevărat cărţi serioase şi închegate.
Rep.: Cum a început pasiunea pentru scris?
Raluca Marchiş: Este o întrebare de pe vremea dinozaurilor, nici nu pot să-mi explic cum a început. Cred că a pornit totul de la căutarea de sine, tipic adolescentului şi ca un exerciţiu în descoperirea mea am început să scriu. S-a transformat mai apoi într-o pasiune şi acum a devenit singurul lucru pe care îl fac involuntar şi fără să imi explic cum. Fără explicaţie.
Rep.: Cum vă alegeţi subiectele sau subiectele, de cele mai multe ori vă aleg pe dumneavoastră?
Raluca Marchiş : Practic fiecare carte pe care am scris-o a încheiat un capitol. Prima dată am scris Oraşul din viaţa mea, care se referă la copilăria mea în Piteşti şi la adolescenţa mea, după aceea a urmat romanul Corporatistul care povesteşte experienţa mea de peste zece ani într-o corporaţie şi cum m-am descurcat eu ca scriitoare şi artistă în acel mediu foarte rigid, şi am încheiat acel capitol, şi iată acum, Selfie în oglindă care nu notează niciun final, ci un început de mamă care va dura până la finalul vieţii mele.
“Strada Eroilor din Piteşti este strada mea preferată, pe sub tei, pe acolo…”
Rep.: De oraşul natal, Piteşti ce vă leagă cel mai mult?
Raluca Marchiş: În afară de copilăria mea şi de rudele mele care au rămas aici, mă leagă oameni foarte dragi pe care n-aş putea să vin aici, şi să nu îi văd, ne reamintim ca babele care ies de la puşcărie şi îşi amintesc de o sută de ori prin ce au trecut şi ce au păţit ele acolo. Şi mă leagă şi locuri, nu neapărat oameni. Un loc deosebit pentru mine este strada Eroilor, strada mea preferată, pe sub tei, pe acolo, în jos…
FP: Ce-ar trebui să facă o mamă pentru a se simţi cu adevărat selfie într-o societate a femeii 2.0., a secolului dirijat de tehnologie şi de viteză?
Raluca Marchiş: Asta nu aş putea să spun, pentru că nu aş putea să dau sfaturi mamelor, aşa cum m-am găsit eu mamă, bombardată de toate informaţiile astea de pe internet, toată lumea ştie ce trebuie să facă o mamă, şi le explică toţi în toate felurile şi procedurile. Eu doar vreau să le zic aşa, cum am învăţat eu pe pielea mea: este atât de fascinant să vezi un copil cum creşte încât orice alte teorii sunt inutile. Mama există de când există lumea asta .Ea este leagănul maternităţii şi atunci totul vine din noi, femeile şi nu trebuie să ne explice nimeni ce să facem.
FP: Şi este meseria cu full-time pe viaţă…
Raluca Marchiş: (zâmbind) Da, este pe viaţă.

Un material realizat de Flavia Jinga
Foto-Mihai Neacsu

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Avertizare-meteorologică (1)

ISU Argeș: Informare meteorologică

INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 aprilie, ora 10 – 18 aprilie, ora 20 Fenomene ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar