Acasă / EVENIMENT / Descinderi la suspecţii de tâlhărie

Descinderi la suspecţii de tâlhărie

descinderiCinci persoane suspectate de tâlhărie calificată au fost ridicate de poliţişti, iar două au ajuns în spatele gratiilor şi vor fi prezentate instanţei cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Marţi seară, judiciarişti ai Serviciului Investigaţii Criminale, împreună cu luptători din trupele speciale ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au efectuat, sub coordonarea procurorului de caz, patru percheziţii domiciliare la locuinţele unor bărbaţi din Merişani şi Băiculeşti. Aceştia sunt bănuiţi că, în noaptea de 14 spre 15 septembrie, au intrat în cabina unei autoutilitare oprită pe marginea DN73 în Dârmăneşti, din care au furat o borsetă cu acte şi bani. Surprinşi de şofer, pentru a-şi asigura scăparea suspecţii l-au lovit şi s-au făcut nevăzuţi. Deşi în cauză sunt vizate cinci persoane, oamenii legii au ridicat patru dintre ele pe baza unor mandate de aducere şi le-au condus la sediul poliţiei pentru audieri. Este vorba despre Athos S., de 23 de ani, şi Vasile S., de 18 ani (între ei nu există grade de rudenie, ci doar o simplă potrivire de nume), ambii de etnie romă, din Băiculeşti, cărora li se adaugă un tânăr de 19 ani şi un puştan de 15 ani, din aceeaşi localitate. Marţi seară, Athos şi Vasile au fost reţinuţi 24 de ore pe bază de ordonanţă, iar ieri după-amiază au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive. Potrivit anchetatorilor, suspecţii sunt bănuiţi că ar mai fi comis şi alte furturi din tiruri care mergeau sau veneau de la încărcat în Mioveni, dar şi tâlhării. Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar