Acasă / EVENIMENT / Descoperire macabră într-o livadă de pruni din comuna Domneşti

Descoperire macabră într-o livadă de pruni din comuna Domneşti

TanarSpanzurat01Descoperire macabră într-o localitate din judeţ, unde un sătean a descoperit cadavrul unui tânăr care se spânzurase. Evenimentul a fost anunţat de un cetăţean din Domneşti, care a sunat la 112 anunţând că un bărbat zace atârnat în ştreang într-o livadă de pruni. La locul evenimentului au apărut judiciarişti de la Biroul Investigaţii Criminale al Poliţiei Curtea de Argeş, iar din discuţiile purtate cu sătenii a rezultat că bărbatul nu era de prin zonă şi nu era cunoscut de nimeni. Se pare că, în drum spre casă, el a intrat în curtea unde era livada, al cărei proprietar nu este din Domneşti, şi a decis să se spânzure. Extinzând investigaţiile, oamenii legii au stabilit că tânărul care-şi pusese capăt zilelor se numea Constantin F., de 27 de ani, şi că era din Nucşoara. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au aflat că, recent, împricinatul ceruse nişte bani cu împrumut de la mai mulţi prieteni ale căror nume se regăseau în agenda telefonului, dar nu a primit nimic. Totodată, judiciariştii au mai aflat că flăcăul cam avea patima jocurilor de noroc (se zice că frecventa săli unde erau instalate aparate electronice, păcănele cum li se zice de obicei) şi e posibil să fi avut ceva datorii pe care nu le putea achita, context în care a decis să se sinucidă. De altfel, faptul că victima avea patima jocurilor de noroc a fost confirmat într-o declaraţie dată poliţiştilor chiar de fratele său, care l-a şi identificat pe sinucigaş. Nu sunt suspiciuni cu privire la natura morţii, iar trupul fără viaţă a fost transportat la morgă în vederea efectuării autopsiei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict droguri de risc

Pitești : Prinși în flagrant delict, într-un caz de trafic de droguri de risc

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar