Acasă / EVENIMENT / Doi răniţi într-o tamponare pe strada pictor Nicolae Grigoescu din Piteşti

Doi răniţi într-o tamponare pe strada pictor Nicolae Grigoescu din Piteşti

tamponare_doua_victime-fotopress24 (4)În jurul orei 12 a zilei de astazi, Constantin Daniel B., de 39 de ani, din Ţiţeştti, conducea un VW Golf pe strada pictor Nicolae Grigoescu din cartierul piteştean Calea Bucureşti. Ajuns la intersecţia cu strada Livezilor, din cauză că nu a acordat prioritate de trecere s-a tamponat cu un Golf condus regulamentar către Hotelul „Ramada” de Dorin F., în vârstă de 46 de ani, din Piteşti. Pe lângă pagubele materiale, accidentul s-a soldat cu rănirea lui Ion B., de 41 de ani, din Stâlpeni, pasager în primul autoturism, respectiv a Paraschivei F., de 79 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta faţă lângă fiul său care conducea cel de al doilea autovehicul. Femeia a fost transportată la spital pentru investigaţii, dar bărbatul, care a primit asistenţă de la un echipaj SMURD de prim ajutor calificat, a refuzat să meargă la spital. Sosiţi la locul accidentului, agenţii de circulaţie au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi niciunul dintre conducătorii auto nu cosumase băuturi alcoolice.

Val. N. Foto-Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Țițești

Accident între două autoturisme în comuna Țițești

  Accident rutier produs în comuna Țițești, în care sunt implicate două autoturisme. În urma ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar