Acasă / EVENIMENT / Dubiţă, proptită în gardul unei case

Dubiţă, proptită în gardul unei case

politia_argesUn tânăr a ajuns la spital după ce maşina la volanul căreia se afla a părăsit carosabilul şi s-a oprit în gardul unei case. Incidentul a avut loc pe DN 73, în centrul comunei Rucăr, exact în faţa unui local public. Sorin C., de 29 de ani, din Bucureşti, ieşea dintr-o curte cu o Dacia Logan. În timp ce mergea cu spatele, fiindcă nu s-a asigurat, i-a tăiat calea unei autoutilitare Ford, condusă regulamentar pe direcţia Câmpulung-Braşov de Bogdan S., de 20 de ani, din Rucăr. Luat prin surprindere, ca să evite coliziunea, acesta a încercat să vireze, dar a pierdut controlul volanului. Dubiţa a derapat, a părăsit carosabilul şi s-a proptit în gardul de beton al unei gospodării. Zgomotul a atras atenţia consumatorilor din local, care au alergat să-i dea o mână de ajutor şoferului blocat pe scaun de airbagurile din cabina vehiculului. La faţa locului au intervenit poliţişti de la Secţia Rurală Rucăr şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat. Conducătorul auto a fost transportat la Spitalul Câmpulung, unde medicii au constatat că avea politraumatisme toraco-abdominale şi traumatism carnio-cerebral, însă nicio leziune nu era gravă. Niciun şofer nu consumase alcool, dar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

asfaltare-arges-reparatii

Reparații asfaltice pe mai multe drumuri din Argeș

Programul lucrarilor de infrastructura rutiera în perioada 15 – 19.04.2024 Consiliul Județean Argeș informează participanții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar