Acasă / EVENIMENT / „Eu sînt primaru’, intru oriunde, bă!“

„Eu sînt primaru’, intru oriunde, bă!“

Un agent de la Poliţia Locală a fost, ieri dimineaţă, victima unui accident rutier. Poliţistul a fost rănit în timpul serviciului de primarul comunei Miceşti, Dumitru Voicu. Omul legii îl acuză pe edil că l-a accidentat intenţionat, după ce l-a atenţionat că a intrat pe interzis. După un scandal monstru, chiar în parcarea Primăriei Piteşti, în care edilul s-ar fi lăudat că funcţia pe care o deţine îi permite să facă ce vrea, poliţistul a ajuns la spital, pentru îngrijiri medicale. Dumitru Voicu s-a ales cu dosar penal pentru ultraj.
Deşi indicatorul rutier amplasat în zonă atrăgea atenţia şoferilor că accesul este interzis, edilul de la Miceşti, aflat, ieri dimineaţă, la volanul unui autoturism, a vrut să oprească maşina cît mai aproape de locul unde trebuia să ajungă. Un agent de la Locală i-a atras atenţia asupra greşelii comise. Cui să-i pese? Edilul, plin de el, s-a încăpăţînat. I-ar fi aruncat vreo cîteva vorbe poliţistului, după care l-a lovit cu maşina. Colegii agentului au sunat imediat la 112, pentru ajutor.

Sursa-text-curier.ro
Foto-Mihai N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar