Acasă / SPORT / FC Botoșani s-a impus la Pitești

FC Botoșani s-a impus la Pitești

FC Argeș și FC Botoșani au oferit un joc spectaculos, cu 5 goluri, vineri seară în partida de deschidere a noului sezon de Casa Liga 1. FC Botoșani s-a impus la Pitești cu 3-2 la capătul unui meci pe care l-a un moment dat părea că-l are la îndemână. Deși a condus cu 3-0, trupa pregătită de Marius Croitoru a tremurat până pe final pentru cele trei puncte puse în joc. Scorul a fost deschis de Cîmpanu, care după o incursiune de excepţie, a finalizat fără emoţii. Oaspeții au controlat jocul, dar nu au mai marcat până la pauză, însă au făcut-o la startul celei de a doua reprize, prin Chindriş, care după ce s-a desprins de lângă Leca, a trimis în poartă, după un corner. Botoșaniul a marcat și golul trei prin Mihai Roman care a trimis în plasă centrarea lui Holzmann. Alb-violeții au redus handicapul la doar un gol, în doar 7 minute, după reușitele lui Deac și Năstăsie, iar suspansul s-a menținut până la final. Tot Năstăsie a avut șansa de a restabili egalitatea în minutele de prelungire ale acestui joc, însă lovitura liberă executată de acesta s-a oprit în zid.

Marius D. – FOTO GABRIELA NEACȘU / MIHAI NEACȘU

Despre Administrator

Citeşte şi ...

conducere defensivă între polițiștii argeșeni (7)

Competiție de conducere defensivă între polițiștii argeșeni

La ceas aniversar pentru Poliția Română, polițiștii argeșeni s-au întrecut într-o competiție de îndemânare la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar