Acasă / EVENIMENT / Final de săptămână tensionat pentru poliţişti

Final de săptămână tensionat pentru poliţişti

Final de săptămână tensionat pentru poliţişti, pompieri şi cadre medicale după ce doi bărbaţi au ameninţat că-şi vor pune capăt zilelor. Niciunul nu şi-a materializat intenţia şi amândoi au ajuns la spital.

mortZicea că-şi dă foc
Primul incident a avut loc în jurul orei 19.15 a serii de vineri, la Spitalul de Pneumoftiziologie Valea Iaşului. Acolo, Marian P., de 60 de ani, din Bucureşti, care fusese internat cu afecţiuni pulmonare, a ieşit în faţa unităţii şi a început să strige că se va autoincendia. Imediat lângă el au apărut cadre medicale, poliţişti şi pompieri de la Detaşamentul Curtea de Argeş, care au început să dialogheze cu împricinatul. În cele din urmă bărbatul, asupra căruia nu s-au găsit elemente de care s-ar fi putut folosi ca să-şi dea foc, a fost imobilizat. Urcat într-o ambulanţă, omul a fost transportat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean şi internat. Acesta susţinea că ar face parte dintr-un grup de protestatari constituit în mediul online şi că motivele pentru care intenţiona să se autoincendieze ar fi de natură politică.

Ameninţa că se aruncă de pe şcoală
Cel de al doilea incident s-a înregistrat sâmbătă, la Piteşti, unde Gheorghe Chişălău, de 45 de ani, din municipiu, s-a urcat pe acoperişul Şcolii Gimnaziale Nr 17 „Tudor Muşatescu” şi ameninţa că se aruncă în gol. Şi acesta a fost imobilizat şi coborât în siguranţă de pe şcoală de forţele de intervenţie şi dus la psihiatria „Judeţeanului” pentru internare. Cel în cauză a mai recurs la un gest similar în ultima săptămână a lunii mai. La acea dată, el s-a urcat pe Spitalul Judeţean şi tot la fel ameninţa că se aruncă. Din verificări a rezultat că suferă de afecţiuni psihice şi nu are voie să consume alcool, numai că bărbatul nu a ţinut cont de recomandările medicilor.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Scandal la o unitate de învățământ

Scandal la o unitate de învățământ din Stâlpeni

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au intervenit la Liceul Tehnologic ,,I.C. Petrescu” Stâlpeni, unde ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar