Acasă / SPORT / Final fericit la Mioveni

Final fericit la Mioveni

cs-mioveni-asa-fotopress24 (66)CS Mioveni câştigă la limită cu ASA Târgu Mureş după ce a fost condusă. Primul şi ultimul gol au fost marcate după erori, însă reuşita lui Eduard Florescu, cea care a stabilit învingătoarea, a fost de toată frumuseţea. Rafel Licu a deschis scorul după ce portarul s-a grăbit și a trimis mingea greșit, pe jos, în centru, la 30 de metri, acolo unde Licu i-a luat faţa lui Andor, lobează în poarta lăsată goală. Prima repriză s-a terminat cu scorul de 1-1 asta după ce galben-verzi au reușit să egaleze prin Costinel Gugu care a fost pe fază şi înscris din careul mic cu un şut violent sub transversală.


4869436-white-wallpaper

 

cs-mioveni-asa-fotopress24 (7)Repriza a doua le-a apaținut ambelor formații care și-au împărțit ocaziile mari. Victoria a fost adusă în minutul 87 de Eduard Florescu cu un gol spectatculos. ASA Târgu Mureş se ţine destul de bine în continuare și are un joc foarte bun, în ciuda tuturor problemelor pe care le are, fie financiare, fie de jucători. Din surse, se pare ca ASA ar fi intrat în faliment în urmă cu două zile. Ceea ce se va întâmpla mai departe rămâne de văzut! CS Mioveni urcă pe locul cinci, cu 20 de puncte, în timp ce ASA coboară pe șase, cu 18 puncte.

 

 

CS Mioveni: F. Croitoru – Tirică, Gugu, Burnea, Ed. Stoica – G. Negoiţă, R. Lazăr – Rădescu, Andor (D. Ene 73′), Ayza (cpt.)(Andr. Neagoe 85′) – Seb. Ivan (Ed. Florescu 60′)
Rezerve neutilizate: Sima – Ichim, Pirtea, M. Vintilă
Antrenor: Gheorghe Mihali

ASA: Moga – Kilyen, Candrea (cpt.), P. Iacob, Mendy – Mijokovic, Petriş (Petra, 82′), Laso – Licu, C. Sîrbu (D. Panait 70′), Al. Stoica
Rezerve neutilizate: Negruşa – R. Iliescu, Cârlejan, Tornyai, Bordaş
Antrenor: Marius Popescu

GABRIELA NEACȘU/ MIHAI N.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

fotopress-24.ro- fc arges-chindia targoviste

FC Argeș a făcut o remiză nulă cu Chindia

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar