Acasă / EVENIMENT / Fraţii Zăbavă, trimişi în judecată pentru furt

Fraţii Zăbavă, trimişi în judecată pentru furt

Judiciarişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Argeş au finalizat cercetările într-un dosar penal înregistrat pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat şi conducere fără drept.

FratiiZabava01jpgFurau maşini şi le abandonau
Din verificări a rezultat că fraţii Ionuţ Puiu şi Nicolae Andrei Zăbavă, de 24, respectiv 26 de ani, ambii din Moşoaia, ar fi sustras două autoturisme din Piteşti în nopţile de 25 spre 26 aprilie, respectiv 2 spre 3 noiembrie 2018. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată. Vă reamintim că, în prima noapte, fraţii Zăbavă au spart geamul lateral al unui autoturism, dar le-a fost imposibil să pornească motorul. Umblând prin localitate, au intrat în curtea unui sătean care lăsase cheile maşinii, un Cielo, în portieră. Atât le-a trebuit celor doi, care au pornit motorul şi au plecat la drum, deşi niciunul dintre ei nu deţine permis de conducere. Au ajuns până pe strada Serelor din Bascov, unde au lovit autoturismul şi s-au grăbit să-l abandoneze făcându-se nevăzuţi. Proprietarul a anunţat poliţia că i-a fost furată maşina, iar oamenii legii au făcut imediat legătura între sesizarea primită şi autoturismul avariat şi abandonat. În scurt timp, fraţii în cauză au fost ridicaţi de acasă, duşi la audieri şi reţinuţi, apoi Judecătoria Piteşti a emis mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Aveau dispusă o măsură preventivă
Din verificări a rezultat că fraţii Zăbavă deja se aflau sub control judiciar fiindcă, în ianuarie, au mai fost reţinuţi deoarece, în perioada septembrie 2018 – ianuarie 2019, ar fi sustras alte trei autoturisme din Piteşti şi după ce s-au plimbat cu ele le-au abandonat pe drumuri lăturalnice din Moşoaia. După cum am relatat la acel moment, pe 16 ianuarie au fost efectuate două percheziţii la locuinţele suspecţilor şi în urma administrării probatoriului aceştia au fost încarceraţi 24 de ore. Prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive, la acea dată tinerii au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Totodată, li s-a atras atenţia că, dacă nu vor respecta condiţiile controlului, măsura va fi înlocuită cu arestul preventiv. Ceea ce s-a şi întâmplat, la acest moment ei fiind arestaţi şi încarceraţi la Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

asfaltare-arges-reparatii

Reparații asfaltice pe mai multe drumuri din Argeș

Programul lucrarilor de infrastructura rutiera în perioada 15 – 19.04.2024 Consiliul Județean Argeș informează participanții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar