Acasă / EVENIMENT / Găsit mort pe malul unui pârâu

Găsit mort pe malul unui pârâu

inecata-riul-Arges-FotoPress24.ro-Mihai-Neacsu-7-300x173

Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost descoperit într-o zonă împădurită greu accesibilă şi în cauză a fost deschis dosar penal, iar poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care a pierit omul. Din primele date rezultă că este vorba despre Ion G., de 63 de ani, din Cepari. El a fost găsit zăcând fără viaţă la sfârşitul săptămânii trecute, căzut într-o râpă din spatele depozitelor aparţinând unităţii militare de vânători de munte din municipiul Basarabilor. Cadavrul se afla pe malul unui pârâu chiar lângă un drum folosit de ciobani pentru mutarea turmelor de mioare. Bărbatul avea în istoricul medical boli psihice şi în urma necropsiei s-a stabilit că decesul a survenit pe fondul hipotermiei. Din investigaţiile efectuate la faţa locului rezultă că decesul nu ridică suspiciuni. Bărbatul era pe jumătate dezbrăcat şi cu doar o zi înainte fusese internat la Spitalul Curtea de Argeş, după ce făcuse scandal în localitatea de domiciliu. Numai că la momentul aducerii la spital nu fusese însoţit nici de poliţişti, nici de vreuna dintre rude. De altfel, rudele au declarat că habar nu aveau de situaţie, nu ştiau că bărbatul a fost luat cu ambulanţa şi transportat la spital pentru internare. Am spune că este un pic ciudat, din moment ce în cazul internării unui pacient cu probleme psihice trebuie anunţată familia şi găsit un aparţinător care să-şi dea acordul privind internarea. Poliţia nu are nici ea mai multe detalii, fiindcă transportul pacientului s-a efectuat fără ca ambulanţa să fie însoţită de un echipaj al poliţiei şi tot ce se ştie e că bărbatul avea un frate la Curtea de Argeş.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar