Acasă / EVENIMENT / Hoţii nu se mai tem de nimic

Hoţii nu se mai tem de nimic

InfractorDuba01Din câte ee pare, hoţii nu se mai tem de nimic şi ajung să dea lovituri chiar şi ziua în amiaza mare.
Un astfel de eveniment a avut loc ieri, în jurul prânzului, la Topoloveni. În urma unei sesizări, judiciarişti ai poliţiei din oraşul de pe Valea Cârcinovului l-au identificat pe Gabriel T., de 19 ani, din localitate, bănuit că, în jurul orei 13.30, a pătruns prin efracţie într-un magazin din oraş, de unde a furat ţigări, brichete şi suma de 240 de lei. Tânărul a fost repede prins de oamenii legii, aceştia recuperând în proporţie de 80% din prejudiciul estimat la 1.800 de lei. În cauză a fost deschis dosar penal pentru furt calificat, iar împricinatul a fost reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni cu propunerea de a fi dispuse măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar