Acasă / EVENIMENT / Incendiu la o fabrică de mobilă din Piteşti

Incendiu la o fabrică de mobilă din Piteşti

incendiu prundu -PitestiÎn această după-amiază, un incendiu de proporţii a izbucnit la o fabrică de mobilă din cartierul piteştean Prundu. Flăcările extrem de mari se manifestau în special la acoperiş, iar coloana înaltă de fum se vedea de la mare distanţă. Incidentul a avut loc în spatele Autobazei 4 de pe strada Petru Poni şi lângă fabrică se află şi o conductă de gaze care-i alimenteză pe consumatorii din cartier. Către zona precizată au fost trimise patru echipaje cu autospeciale de stingere, un echipaj cu o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, precum şi o ambulanţă SMURD de prim ajutor calificat. Echipele de intervenţie au constatat că luase foc nu doar fabrica, ci şi depozitul aferent, care ardeau pe o suprafaţă de circa 500 mp. Întrucât flăcările erau greu de pus sub control, că la mică distanţă sunt blocuri şi că exista pericol ca focul să se propage, în sprijin au fost trimise încă patru autospeciale cu apă şi spumă. Potrivit locotenent-colonelului Bogdan Olar, inspector-şef al ISU Argeş, prezent la faţa locului pentru a coordona intervenţia, mulţi pompieri aflaţi în timpul liber au venit de acasă pentru a-şi ajuta colegii, exact cum au procedat şi în ziua când a luat foc fostul Restaurant „Zahana” de pe malul lacului Prundu din cartierul Tudor Vladimirescu. În total, la acţiune au participat 38 de subofiţeri şi cinci ofiţeri, iar la închiderea ediţiei incendiul fusese pus sub control şi se lucra la lichidarea lui. Urmează ca în cursul zilei de azi specialiştii ISU să stabilească din ce cauză a izbucnit incendiul.

FOTO – VIDEO MIHAI NEACȘU

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar