Acasă / EVENIMENT / Înșelăciune prin metoda accidentul

Înșelăciune prin metoda accidentul

I.P.J.Argeş a fost sesizat de comiterea unei fapte de natură penală prevăzută şi pedepsită de articolul 244 C.P.: o persoană în vârstă a fost sunată pe telefonul fix de un barbat care, folosindu-se de calităţi mincinoase, i-a comunicat că fiul ei, a avut un accident rutier cu victime şi, pentru a nu fi arestat, trebuie să dea o anumită suma de bani.
Persoana vătămată a împrumutat de la o vecină o suma de bani pe care i-a înmanat barbatului care s-a prezentat la domiciliul acesteia.
Plecând de la speţa mai sus prezentată, I.P.J. Argeş prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii reaminteşte modul de operare mai sus prezentat şi următoarele măsuri preventive:
Diferite persoane, recomandându-se sub falsa calitate de avocat, procuror, poliţist sau medic, solicită telefonic unor persoane, de regulă în vârstă, sume mari de bani, atât în valută cât şi lei, sub pretextul că rude apropiate (fiul, fiica), întrucât au provocat accidente de circulaţie şi sunt reţinute de organele de poliţie, au nevoie de aceste sume, pentru acoperirea pagubelor produse cu ocazia accidentului de circulaţie sau pentru intervenţia medicală de urgenţă, la care urmează a fi supuse victimele pretinsului accident.
Reuşita activităţii infracţionale la acest gen de infracţiuni se datorează faptului că autorii cunosc elemente personale ale posibilelor victime (apelative utilizate de membrii familiei, profesia/ocupaţia etc.), astfel încât autorii câştigă încrederea victimei şi o conving pe aceasta, că cele relatate sunt reale.

Pentru a preveni astfel de fapte Compartimentul de Prevenire vă recomandă :
Verificaţi cât de reală este situaţia pe care autorul o relatează telefonic. Astfel, luaţi legătura cu membrul familiei despre care persoana susţine că ar fi fost implicat în accident. De cele mai multe ori autorul încearcă să convingă victima de imposibilitatea contactării membrului familiei şi insistă să depuneţi suma de bani cât mai repede.
Nu divulgaţi autorilor numărul de referinţă al tranzacţiei (MTCN- ul), care permite escrocilor să ridice suma de bani fără a mai prezenta un document de identitate.
Nu comunicaţi persoanelor necunoscute date cu caracter personal (adresă de domiciliu, date despre membrii familiei sau profesia/ocupaţia acestora, etc.) şi luaţi legătura cu poliţia.
Reamintim că pentru astfel de fapte în cursul anului 2013 poliţiştii din I.P.J. Argeş au identificat 13 autori care au fost cercetaţi pentru comiterea unui nr. de 31 de infracţiuni de înşelăciune, comise prin metoda ACCIDENTUL şi PREMIUL TELEFONIC şi 7 tentative a acestui gen de infracţiune.
În anul 2014 acest gen de fapte nu au mai constituit un fenomen.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material lemnos ilegal

Tânăr din Mihăești depistat de polițiști transportând ilegal material lemnos

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat verificările privind transportul de material lemnos, efectuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar