Acasă / EVENIMENT / Jandarmii argeșeni au făcut bilanțul pe luna octombrie

Jandarmii argeșeni au făcut bilanțul pe luna octombrie

Colonel doctor Gheorghe Lupescu Inspector sef al IJJ Arges (2)

Conferinţa de presă susţinută astăzi a vizat activităţile desfăşurate de Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Basarab I” Argeş în trimestrul III al acestui an, dar şi activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în luna octombrie 2018.
Principalele direcţii de acţiune au fost organizarea şi executarea misiunilor de asigurare a ordinii publice la manifestările religioase, cultural – artistice, comemorative şi sportive.
În ceea ce priveşte ordinea şi siguranţa publică, în trimestrul III 2018, structurile inspectoratului au executat un număr de 2.729 misiuni, cu folosirea a 7.697 jandarmi.
De asemenea, în perioada de referinţă, inspectoratul a asigurat ordinea publică la un număr de 348 de misiuni, fiind folosiţi 2.034 de jandarmi.
Distribuţia misiunilor de asigurare a ordinii şi siguranţei publice executate în trimestrul III al acestui an, se prezintă astfel:
– 19 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări de protest;
– 116 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestaţii culturale, comemorative şi religioase;
– 92 de misiuni de asigurare la manifestări sportive;
– 26 de misiuni cu ocazia desfăşurării manifestărilor comerciale/promoţionale cu folosirea a 229
jandarmi.
În cursul trimestrului III al anului 2018 au fost executate 2.130 de misiuni cu folosirea a 5.016 jandarmi în ceea ce priveşte participarea la menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Totodată, în domeniul prevenirii şi combaterii faptelor antisociale, în perioada supusă analizei, efectivele inspectoratului au întocmit un total de 1006 de procese-verbale de constatare a unor fapte contravenţionale, valoarea sancţiunilor fiind de 245.100 de lei.
Personalul inspectoratului a participat în cadrul programelor comune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale la 80 de acţiuni de pregătire anti-infracţională, antivictimală a populaţiei şi cu caracter preventiv-educativ. Pe linia combaterii fenomenului infracţional şi contravenţional, la nivelul cooperării interinstituţionale, un segment deosebit de important al acestei activităţi îl constituie cele 137 de acţiuni executate în comun cu alte instituţii, prin folosirea a 384 de jandarmi.
Efectivele au fost folosite cu prioritate în acţiunile executate în cooperare/colaborare cu organele de parchet şi poliţie judiciară (DIICOT şi BCCO).
În ceea ce priveşte imaginea publică şi relaţiile cu publicul, la nivelul inspectoratului s-au
organizat 3 conferinţe de presă în trimestrul III 2018, iar compartimentul de relaţii publice a transmis către reprezentanţii mass – media 29 buletine informative (reprezentând o creştere cu 13% faţă de trimestrul II 2018) şi au acordat 26 de interviuri presei locale.
Aspectele reieşite din misiunile şi activităţile specifice desfăşurate de jandarmii argeşeni au fost reliefate în presă prin 652 materiale.
Mass-media a avut un rol deosebit de important în transmiterea informaţiilor pe care Jandarmeria Argeş a dorit să le aducă la cunoştinţa cetăţenilor, însă nu trebuie neglijat nici aportul segmentului de social media – mesajul instituţional fiind amplificat şi prin postarea pe reţeaua de socializare Facebook – pagina oficială a I.J.J. Argeş, a unor fotografii, articole, informări, reprezentând activităţile desfăşurate de jandarmii argeşeni (în perioada de referinţă Jandarmeria Argeş a avut 35 postări, cu un impact de 49.043 de vizualizări).

Activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute de
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş în luna octombrie 2018

1.1.1. Ordinea şi siguranţa publică

Structurile de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au executat 1131 misiuni în luna octombrie a acestui an, în care au fost angrenaţi 3460 jandarmi, având ca principal obiectiv creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului.

1.1.2. Asigurarea şi restabilirea ordinii publice

În perioada de referinţă, Jandarmeria Argeş a asigurat ordinea publică la un număr de 339 de misiuni, fiind folosit pentru acest gen de misiune un număr de 1694 de jandarmi.
Distribuţia misiunilor de asigurare a ordinii publice executate în luna octombrie se prezintă astfel:
– 253 acţiuni executate premergător şi pe timpul desfăşurării referendumului naţional pentru definirea familiei;
– 29 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări cultural – artistice;
– 3 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări religioase sau comemorative;
– 36 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări sportive;
– o misiune de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări de protest;
– 15 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării unor manifestări promoţionale/comerciale;
– 2 misiuni de asigurare a ordinii publice cu ocazia desfăşurării altor manifestări.

Manifestaţiile cultural-artistice, religioase, precum şi alte asemenea activităţi care s-au desfăşurat în spaţiul public, cu aglomerări de persoane, de diferite grade de risc, precum şi situaţiile complexe apărute, au fost gestionate cu eficienţă şi profesionalism, nefiind necesară intervenţia în forţă.

1.1.3. Participarea la menţinerea ordinii şi siguranţei publice

Pe raza judeţului Argeş luna trecută au fost executate 711 activităţi de menţinere a ordinii publice, misiuni ce s-au desfăşurat în sistem integrat vizând în principal asigurarea şi pregătirea efectivelor solicitate, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, staţiuni montane şi pe traseele turistice, săptămânal analizandu-se în comun situaţia operativă, eficienţa misiunilor executate, stabilindu-se măsuri de îmbunătăţire a activităţii.
În perioada supusă analizei mai multe patrule compuse din conductori şi câinii de serviciu au acţionat atât în misiunile de menţinere a ordinii publice cât şi la misiunile de asigurare a ordinii publice (manifestări cultural-artistice, manifestări sportive, manifestări de protest).

1.1.4. Prevenirea şi combaterea faptelor antisociale

În ceea ce priveşte activitatea de prevenire şi combatere a faptelor antisociale, aceasta a fost direcţionată spre îmbunătăţirea continuă a serviciilor de ordine şi siguranţă publică prestate pentru cetăţeni şi orientată către scăderea criminalităţii stradale, ca principal indicator de eficacitate.
Privitor la activitatea de constatare a infracţiunilor, în luna octombrie a acestui an, au fost constatate independent 9 fapte de natură penală, fiind depistaţi 6 făptuitori. În aceeaşi perioadă de timp, au fost constatate în comun cu organele de poliţie 8 infracţiuni şi au fost depistaţi 10 autori.
De asemenea, în perioada supusă analizei, au fost aplicate 201 sancţiuni contravenţionale, din care 46 avertismente, iar valoarea amenzilor fiind de 52.950 lei.
O bună parte din sancţiuni au fost aplicate de către structura mobilă cu privire la Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Totodată, personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş a participat în cadrul programelor comune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale la 49 activităţi de pregătire anti-infracţională, antivictimală a populaţiei şi cu caracter preventiv-educativ având un număr de 1671 participanţi, predominând acţiunile organizate în arenele sportive, acţiunile în colaborare cu instituţiile de învăţământ.
În perioada supusă analizei, I.J.J. Argeş a avut de executat 43 de mandate de aducere, astfel, un număr de 86 jandarmi au efectuat verificări în 15 localităţi cu privire la persoanele în cauză.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar