Acasă / SOCIAL / Jandarmii argeșeni au făcut bilanțul

Jandarmii argeșeni au făcut bilanțul

Structurile de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au executat 1.221 misiuni în luna februarie a acestui an, fiind angrenaţi 2.875 jandarmi, iar principalul obiectiv a fost creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului. Pe raza judeţului Argeş luna trecută au fost executate 1128 activităţi de menţinere a ordinii publice, misiuni ce s-au desfăşurat în sistem integrat vizând în principal asigurarea şi pregătirea efectivelor solicitate, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, staţiuni montane şi pe traseele turistice, săptămânal analizându-se în comun situaţia operativă, eficienţa misiunilor executate, stabilindu-se măsuri de îmbunătăţire a activităţii. În perioada supusă analizei mai mulţi câini de serviciu au acţionat atât în misiunile de menţinere a ordinii publice cât şi la misiunile de asigurare a ordinii publice (manifestări cultural-artistice, manifestări sportive, manifestări de protest). Au fost constatate independent 12 fapte de natură penală, fiind depistaţi 10 făptuitori. Constatarea acestor fapte de natură penală a făcut obiectul întocmirii a 10 dosare care au fost înaintate organelor de poliţie competente teritorial. În aceeaşi perioadă de timp, au fost constatate în comun cu organele de poliţie 22 de infracţiuni şi au fost depistaţi 23 de autori.

De asemenea, în perioada supusă analizei, au fost aplicate 379 de sancţiuni contravenţionale, din care 88 de avertismente, iar valoarea sancţiunilor contravenţionale fiind de 115.850 lei. Totodată, personalul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş a participat în cadrul programelor comune de prevenire şi combatere a faptelor antisociale la 19 activităţi de pregătire anti-infracţională, antivictimală a populaţiei şi cu caracter preventiv-educativ, predominând acţiunile organizate în arenele sportive, acţiunile în colaborare cu instituţiile de învăţământ, pe traseele turistice, dar şi acţiuni în alte zone urbane şi sedii ale unor societăţi. În luna februarie, I.J.J. Argeş a avut de executat 27 de mandate de aducere, astfel, un număr de 56 de jandarmi au efectuat verificări în 9 localităţi cu privire la persoanele în cauză. Premergător activității a fost prezentat centrul de comunicații mobil VW Transporter T6, o autospecială unică în dotarea Jandarmeriei Române și o autospecială Dacia Duster cu grilaje folosită în special la misiunile de asigurare și restabilire a ordinii publice. În cadrul conferinței Gheorghe Lupescu, inspector șef a prezentat-o și pe Plutonier Ciobănescu Luiza care va fi alături de purtătorul de cuvant în activitatea de relații publice.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Argeș Deschiderea unor noi investiții (9)

Argeș: Deschiderea unor noi investiții ale producătorilor în zona montană

Ion Mînzînă, președintele Consiliului Județean, a fost împreună cu Petre Daea, fost ministru al Agriculturii, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar