Acasă / EVENIMENT / Jandarmii argeşeni vor fi prezenţi în week-end în mijlocul cetăţenilor

Jandarmii argeşeni vor fi prezenţi în week-end în mijlocul cetăţenilor

jandarmeria argesÎn perioada 18 – 21.05.2016, peste 150 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică la o serie de manifestări cultural-artistice, sportive, promoţionale şi religioase care se vor desfăşura pe raza judeţului Argeş. Dintre acestea, menţionăm: – Zilele Municipiului Piteşti – 630 de ani de la prima atestare documentară scrisă a Piteştilor şi sărbătorirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, patronii spirituali ai municipiului Piteşti; – Noaptea Muzeelor; – Street Food Festival; – Ziua comunei Ştefan cel Mare; – Ziua comunei Dobreşti; – Ziua comunei Călineşti; – Ziua comunei Dâmbovicioara; – Sărbătoarea câmpenească „Urcă oile la munte” din comuna Poienarii de Muscel – Târgul tradiţional anual Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din comuna Vlădeşti. Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială; depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte; monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane cu un comportament care tulbură ordinea şi liniştea publică. Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş recomandă participaţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martori la săvârşirea unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul jandarmilor aflaţi în dispozitiv, în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar