Acasă / SPORT / Legendele fotbalului românesc s-au unit pentru o cauză nobilă

Legendele fotbalului românesc s-au unit pentru o cauză nobilă

Vineri, arena din Trivale a găzduit un meci cu totul şi cu totul special. Jucători care au scris pagini de aur în istoria fotbalului românesc au făcut echipă pentru Viorel Turcu, fost campion cu FC Argeş şi Steaua. Acesta are ambele picioare amputate şi are probleme de sănătate. Are nevoie urgentă de proteze, iar acestea costă 700 milioane lei vechi. Jucătorii de legendă ai Argeşului şi ai naţionalei României i-au sărit în ajutor. Aşadar, legendele fotbalului românesc s-au unit pentru o cauză nobilă.
Evenimentul intitulat sugestiv „Dăruim viaţă prin fotbal” a adus pe gazonul din Trivale jucători care au însemnat ceva pentru fotbalul românesc. La „tricolori” i-am regăsit, printre alţii, pe Miodrag Belodedici, Jean Vlădoiu, Vasile Maftei, Valentin Bădoi, Marian Aliuţă, Marian Savu, Daniel Iftodi sau Nicolae Dică, iar la alb-violeţi i-am remarcat pe Bogdan Vintilă, Vasile Popa, Jean Barbu, Marius Radu, Nicolae Diţă, Daniel Ghiţă, Raul Marincău, Paul Ciobanu, Iulian Crivac, Marius Prisăceanu, Cornel Cristescu, Iulian Tameş. Andrei Mărgăritescu, Bogdan Stoica, Adrian Dulcea sau Marian Jilăveanu.
Deşi intrarea a fost liberă, din păcate, foarte puţini spectatori au fost în tribune. Jocul a fost spectaculos şi s-a terminat cu victoria „tricolorilor”: 4-3 (2-2). Golurile au fost marcate de Dică, Tameş (2) şi Vlădoiu, respectiv Moromete, Diţă şi Dulcea.

Deşi intrarea a fost liberă, la meci au asistat foarte puţini spectatori. La final, aceştia au intrat pe gazon pentru a lua autografe şi a se fotografia cu foştii fotbalişti. Toate fondurile care au fost strânse în urma acestui meci caritabil au fost donate lui Viorel Turcu. Viorel Turcu, fost campion cu FC Argeş şi Steaua, este cunoscut microbiştilor drept „Sultanul“. S-a născut în comuna argeşeană Slobozia, are 59 de ani şi şi-a început cariera la FC Argeş, pentru care a marcat zece goluri în 86 de meciuri în tricoul alb-violet. În 1986, Viorel Turcu a făcut parte din lotul echipei Steaua, câştigând Cupa Campionilor Europeni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

competiții sportive între polițiști (3)

Ziua Poliției, sărbătorită și prin competiții sportive între polițiști

Polițiștii argeșeni sărbătoresc Ziua Poliției Române prin competiții sportive și competiții cu caracter profesional.Tradiționalele competiții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar