Acasă / EVENIMENT / Lucrările la blocul din Fraţii Goleşti, suspendate

Lucrările la blocul din Fraţii Goleşti, suspendate

accident de munca pitesti (7)

Un teribil accident de muncă a avut loc la Piteşti, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa. Evenimentul a avut loc duminică dimineaţă la un bloc aflat în construcţie pe strada Fraţii Goleşti. În timp ce lucra pe o schelă de la etajul VI la demontarea unui cofrag împreună cu doi colegi, Petre B., de 47 de ani, din Coloneşti, Olt, s-a dezechilibrat şi a căzut în gol de la câţiva zeci de metri înălţime. Căzut peste nişte bolţari, muncitorul a suferit leziuni severe la cap şi fracturi deschise la ambele picioare. Echipajele de prim-ajutor l-au găsit pe muncitor în stare de inconştienţă şi după ce l-au imobilizat pe targă, l-au transportat la Spitalul Judeţean. Aici, victima a intrat în stop cardiorespirator şi nu a mai putut fi salvată. Fiind vorba despre un accident de muncă, cercetările vor fi efectuate de ITM Argeş, care va trimite concluziile Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propuneri legale. Totodată, şi poliţia a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi neluarea măsurilor privind sănătatea şi securitatea în muncă. „În urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a constatat că nu au fost luate măsurile de siguranţă pentru a se evita căderea în gol de la înălţime. S-a luat măsura sistării lucrărilor până la remedierea deficienţelor constatate, iar societatea care construieşte imobilul a fost sancţionată contravenţional cu suma de 8.000 de lei”, a declarat Ion Samoilă, inspector-şef interimar al ITM Argeş. Victima purta echipament individual de protecţie, dar potrivit prevederilor legale în materie firma ar fi trebuit să asigure schela fie cu balustrade de protecţie, fie cu plasă care să împiedice o cădere accidentală, dar acestea nu existau.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

material lemnos ilegal

Tânăr din Mihăești depistat de polițiști transportând ilegal material lemnos

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Stâlpeni au finalizat verificările privind transportul de material lemnos, efectuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar