Acasă / SOCIAL / Maestrul Sabin Pautza îşi dirijează compoziţiile

Maestrul Sabin Pautza îşi dirijează compoziţiile

Filarmonica Piteşti organizează joi, 20 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un nou concert simfonic. Maestrul Sabin Pautza revine la pupitrul orchestrei simfonice a instituţiei, ca şi pianista Ioana Maria Lupaşcu. Violoncelistul Rodin Moldovan este la prima colaborare cu Filarmonica Piteşti. În program: Sabin Pautza – Russian Midley şi Dublul concert pentru violoncel și pian şi Franz Schubert/Sabin Pautza – Fata și moartea.
Născut în 1943 la Reşiţa, Sabin Pautza a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, specializându-se în compoziţie şi dirijat la Accademia „Musicale Chigiana” din Siena (Italia). Profesor de armonie şi dirijat la Conservatorul „George Enescu” din Iaşi, este fondatorul şi dirijorul Coralei „Animosi”. În 1984 se stabileşte în SUA, fiind numit, în urma unui concurs, director artistic şi prim-dirijor al celei mai vechi filarmonici din New Jersey, „Plainfield Symphony”. Un an mai târziu debutează la „Carnegie Hall” din New York, atât ca dirijor, la pupitrul orchestrei New York University Symphony, cât şi ca autor al poemului „Haiku”. A dirijat pe toate continentele şi în toate sălile importante de concert: „Carnegie Hall” din New York, „Santa Cecilia” din Roma, „Fr. Chopin” din Varşovia sau „Philharmonica Hall” din Sydney.
Deşi face parte dintr-o familie de medici, Ioana Maria Lupaşcu începe studiul pianului la patru ani, iar peste doi ani concertează pentru întâia oară în faţa publicului. Studiază la Liceul „George Enescu” şi la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, perfecţionându-se în Elveţia şi Italia. Din 2008 este solist concertist al Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti. Susţine recitaluri şi concerte în întreaga lume, interpretând cu succes în săli de renume naţional şi internaţional. A concertat cu orchestrele filarmonicilor din ţară, dirijate de: Ilarion Ionescu-Galaţi, Florin Totan, Tiberiu Soare, Petre Sbârcea, Ovidiu Bălan, Radu Postăvaru ş.a. A lansat până la momentul actual două CD-uri. În afara talentului muzical, Ioana Maria Lupaşcu scrie, publicând numeroase articole, dar şi un roman autobiografic.
Violoncelistul Rodin Moldovan a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, continuându-şi studiile la Accademia Nazionale di Santa Cécilia din Roma. A debutat ca solist în Italia, cântând ulterior cu orchestre de renume. La momentul actual este solist al celei mai vechi orchestre de radio din lume (fondată în 1928) – Orchestra Simfonică MDR Leipzig (Germania). A interpretat alături de artişti instrumentişti celebri şi a concertat cu dirijori de renume din întreaga lume. Câştigător al multor concursuri de gen, îl regăsim în numeroase formule şi ansambluri de muzică de cameră.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar