Acasă / EVENIMENT / Mama a șapte copii, strivită de copac în comuna Poiana Lacului

Mama a șapte copii, strivită de copac în comuna Poiana Lacului

Strivit-de-copac-fotopress-24roO femeie dintr-o comună argeşeană a decedat după ce a fost strivită de un copac. Poliţiştii au deschis dosar penal şi efectuează cercetări. Tragicul eveniment a avut loc ieri după-amiază în comuna Poiana Lacului. Mihaela Gheorghe în vârstă de 36 de ani, din localitate, se afla împreună cu membri ai familiei şi cu alţi săteni la tăiat de lemne în pădurea de la marginea comunei. La un moment dat, în timp ce cădea, unul dintre copaci a lovit-o pe femeie în spate şi a strivit-o sub greutatea lui. Oamenii au scos-o şi unul dintre ei a sunat la 112 cerând ajutor. Ca să scurteze timpul, au urcat-o pe victima care agoniza într-o căruţă şi au pornit spre şosea. Au ajuns la drum exact în momentul când a sosit ambulanţa, dar echipa medicală nu a putut face nimic pentru salvarea femeii şi s-a declarat decesul. Din câte am aflat, femeia avea şapte copii mici acasă, care aşteptau ca mama lor să se întoarcă de la pădure. Poliţiştii au deschis dosar penal şi fac cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc nenorocirea, cui aparţine lotul de pădure şi dacă tăierile se făceau cu respectarea prevederilor legale. Este cel de al doilea incident de acest gen petrecut în doar o săptămână în Argeş. Celălalt a avut loc la Coşeşti, unde un bărbat de 47 de ani, din Dârmăneşti, satul Piscani, a fost lovit în cap de un copac. Şi el participa la tăieri de copaci într-o pădure privată. Transportat în comă la Spitalul Judeţean, omul a decedat după două zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Țițești

Accident între două autoturisme în comuna Țițești

  Accident rutier produs în comuna Țițești, în care sunt implicate două autoturisme. În urma ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar