Acasă / EVENIMENT / Maşină cu roţile-n sus în faţa Spitalului Militar

Maşină cu roţile-n sus în faţa Spitalului Militar

MasinaRasturnataPitesti01

„O autospecială cu apă şi spumă, un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti au intervenit pe bulevardul Nicolae Bălcescu, la un accident rutier produs între două autoturisme, în urma căruia unul dintre ele s-a răsturnat. Echipele de intervenţie nu au găsit nicio persoană la faţa locului şi au asigurat măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiului”, se precizează într-un comunicat transmis de Mădălina Epure, purtător de cuvânt al ISU Argeş.

Florin Popa, purtător de cuvânt al poliţiei judeţene, spune că evenimentul a avut loc în jurul orei 6.30 a dimineţii. Din primele verificări a rezultat că Florin Cătălin T., de 26 de ani, din Moşoaia, conducea un Audi pe strada Negru Vodă pe sensul de deplasare dinspre centru spre Bascov. Din cauză că nu a păstrat distanţa regulamentară în mers, a lovit în spate o Skoda la volanul căreia se afla Iulian R., de 59 de ani, din Piteşti, care oprise în vederea efectuării virajului la stânga, întrucât urma să intre în curtea Spitalului Militar. După ce a izbit Skoda în colţul dreapta spate, autoturismul Audi nu a mai putut fi controlat şi din această cauză a lovit bordura şi un pom de pe partea dreaptă a străzii, în afara părţii carosabile. Ca urmare a impactului cu bordura şi pomul Audi s-a răsturnat şi a rămas în mijlocul drumului cu roţile în sus. Singurul rănit, din fericire uşor, a fost şoferul acestei maşini, care a suferit o contuzie la mână şi câteva escoriaţii. Cu toate acestea, în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar