Acasă / EVENIMENT / Maşini arse ca o torţă

Maşini arse ca o torţă

Două autoturisme au fost complet distruse după ce au fost cuprinse de flăcări violente, pe care pompierii nu le-au putut stinge.

S-au salvat la timp

Primul incident a avut loc marţi după-amiază pe DN 73. O Dacia Solenza circula dinspre Câmpulung către Curtea de Argeş şi, în timp ce urca spre Berevoeşti, şoferul a observat că de sub capotă ieşeau scântei şi fum. Acesta a tras pe dreapta în zona unor foste galerii de mină şi a încercat să stingă flăcările cu ajutorul extinctorului, dar nu a reuşit. În câteva clipe, flăcările au cuprins în totalitate autoturismul, însă conducătorul auto şi pasagera sa, o femeie în vârstă de 70 de ani, au reuşit să părăsească la timp maşina care ardea ca o torţă. Un echipaj al Detaşamentului de Pompieri Câmpulung, punctul de lucru Aninoasa, a sosit relativ repede la locul incidentului şi a fost nevoie de 20 de minute ca să stingă flăcările. Din păcate, maşina s-a făcut scrum, iar septuagenara, care făcuse atac de panică şi criză de hipertensiune, a fost transportată de o ambulanţă SMURD la spital. Din primele verificări se pare că incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit survenit la instalaţia electrică.

IncendiuAutoA luat foc de la ţigară
Cel de al doilea incident s-a produs pe la ora 22.15 a nopţii de marţi, la Buzoeşti, unde a luat foc o Toyota Land Cruiser. Din primele date rezultă că, în timp ce se îndrepta spre Recea, Cristian V., de 36 de ani, din Ştefăneşti, proprietarul unei societăţi comerciale, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului, iar maşina a derapat şi s-a oprit într-un şanţ. În urma şocului produs, şoferul, care în acel moment fuma, a scăpat ţigara din mână. Bărbatul a început să caute telefonul mobil căzut de pe banchetă, dar a uitat complet de ţigară. Văzându-l aplecat, un alt participant la trafic a oprit şi l-a întrebat dacă are nevoie de ajutor. Cu gândul la telefon, Cristian V. a deschis portiera, moment în care curentul de aer a făcut ca ţigara să ajungă peste nişte documente aflate pe scaunul din dreapta faţă şi în scurt timp autoturismul a fost cuprins de flăcări.

Şi proprietarul, şi celălalt şofer au încercat să stingă focul, dar totul a fost zadarnic. Sosiţi la faţa locului, pompierii Secţiei Costeşti nu au mai putut salva nimic din autovehicul. În timpul verificărilor, poliţiştii au stabilit că omul de afaceri avea o concentraţie de 1,19 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi distrugere din culpă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar